Sibiul se implică în Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice

0 1.105

⇓ Ascultă știrea ⇓

Sibiul se implică și în acest an în organizarea Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice (14 octombrie), alături de Asociația RoRec și partenerii locali de colectare.

Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice este inițiativa WEEE Forum, o asociație internațională non-profit a organizațiilor colective ale producătorilor de echipamente electrice și electronice. Evenimentul este o ocazie pentru a atrage atenția consumatorilor asupra importanței colectării selective a aparatelor uzate, pentru a crește gradul de reutilizare, recuperare și reciclare a acestora.

Campania de colectare a deșeurilor electrice se va desfășura în perioada 30 septembrie – 25 octombrie. Dacă aveți astfel de aparate vechi, iată ce trebuie să faceți:

• În cazul deșeurilor grele și/sau voluminoase, acestea pot fi preluate de la domiciliu sau sediul firmei dumneavoastră, în baza unei comenzi telefonice la TelVerde 0800 444 800, un serviciu gratuit, apelabil de luni până sâmbătă, între orele 9-17.
• Dacă deșeurile sunt ușor transportabile, sunteți rugați să le predați în zilele de 9 și 10 octombrie, între orele 10 și 16.30 în unul dintre următoarele puncte provizorii de colectare:
o Cartierul Ștrand – magazinul Profi,
o La Cedonia – Farmacia San Marco,
o Cartierul Valea Aurie – Școala Gimnazială nr. 25,
o Cartierul Terezian – magazinele Profi și Lidl,
o Cartierul Lazaret – magazinul Trans Agape.

Cei care predau deșeuri electronice vor fi înscriși într-o tombolă cu premii organizată de partenerii campaniei. Extragerea va avea loc la Centrul de Colectare DEEE din str. Henri Coandă nr. 69, în data de 26 octombrie, începând cu ora 13:00. Premiile constau în 3 fiare de călcat, 3 seturi de nivele, 3 cafetiere, 1 cuptor cu microunde digital și 1 aspirator.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.