Verificări ample la Sibiu – Amenzi în valoare de 4.000 lei pentru nepurtarea măștii

0 626

⇓ Ascultă știrea ⇓

În cursul zilei de 4 octombrie a.c., 208 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Cu această ocazie, au fost verificate 711 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 188 de mijloace de transport, din care 35 mijloace de transport public în comun. În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Polițiștii locali sibieni au verificat 240 de persoane și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

În cursul zilei de 4 octombrie a.c., 8 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun.

De asemenea, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare în piața Cibin și în zona centrală a municipiului Sibiu. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 2 avertismente verbale și o amendă în valoare de 2000 lei.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.