fbpx

Amenzi pe bandă rulantă la Sibiu – Oamenii nu respectă măsurile de protecție

0 1.168

⇓ Ascultă știrea ⇓

Peste 260 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă în cursul zilei de marți. Astfel, toți cei care au fost prinși că nu respectă măsurile de protecție, au fost amendați.

„Cu această ocazie, au fost verificate 834 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 61 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 162 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport public în comun”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au sancționat contravențional 63 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, valoarea amenzilor aplicate fiind de 6.000 de lei.

Polițiștii locali sibieni au verificat 195 de persoane și au avertizat în scris o persoană pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

De asemenea, în cursul zilei de 6 octombrie a.c., 12 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun.

Jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare în piața Cibin din municipiul Sibiu. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 12 avertismente scrise și 3 amenzi în valoare de 2000 lei.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.