Străinii care se mută în Sibiu aleg cartierul Bavaria din Dealul Dăii

1 12.521

⇓ Ascultă știrea ⇓

În ultimii ani, tot mai mulți străini decid să se mute în Sibiu. Majoritatea este vorbitoare de limbă germană, unii chiar sași care se întorc acasă. Piaţa imobiliară sibiană este astfel  impulsionată de acest nou val de cumpărători.

Bavaria Residential Park, alegerea străinilor

Se pare că atunci când nemții sunt puși să aleagă între cele 3 zone mari de case noi – Șelimbăr, Calea Cisnădiei sau Bavaria – aceștia aleg predominant cartierul din Dealul Dăii. Așa se face că astăzi, la 3 ani de când a început acest val, Bavaria este 90% construită și locuită. Interesant este faptul că până nu a fost de interes pentru cumpărătorii străini, cartierul nu a fost atractiv nici pentru sibieni.

Am vrut să vedem care este părerea unui locatar al cartierului, recent mutat din Germania aici.,,M-am mutat în Sibiu acum un an. Mi-a plăcut orașul, alegerea a foarte bine gândită. Înainte am studiat mai multe oraşe din România, printre care şi Cluj-Napoca, iar la final, am ales Sibiul şi cartierul Bavaria.  Aici mă simt foarte bine, este o oază de linişte şi frumuseţe, a contat foarte mult faptul că este aproape de oraş, iar traficul nu este niciodată o problemă. Cartierul în sine este ca un un mic orăşel, în care, noi cei care locuim, beneficiem de toate condiţiile.”, povesteşte Alexander, cetăţean german.

Nu doar străinii aleg Bavaria

În ultimii ani, tot mai multe familii de sibieni aleg să vândă apartamentul din zona centrală a Sibiului, să acceseze un credit de completare și să cumpere o casă cu grădină mare. O mamă pe care am întâlnit-o în locul de joacă din cartier a punctat foarte bine că principalul avantaj al cartierului este faptul că își poate lăsa copiii liberi, fără teama că sunt în pericol, fără teama că pot fi loviți de o mașină sau abordați de străini.

În Bavaria s-au construit case pe aproximativ 200 de parcele, după conceptul up town, un concept care oferă o privelişte frumoasă asupra munţilor Făgăraş şi o imagine spectaculoasă a Sibiului, noaptea.Cartierul este amplasat la doar zece minute distanţă cu maşina de Sibiu.Autostrada A1 este cel mai rapid mod pentru a putea ajunge în oraş. Astfel, în doar câteva minute, din propria reşedinţă confortabilă se poate ajunge la birou, şcoală sau grădiniţa copiilor.

Dacă în anul 2015, până să se pună în mișcoare valul de clienți germani, Bavaria însemna doar 5-6 case răzleţe, acum zona a devenit un adevărat cartier, care a crescut implicit valoarea proprietăţilor din Dealul Dăii.

Acesta este un exemplu a modului în care străinii reușesc să influențeze zonele de dezvoltare și să seteze noi trenduri.

Bavaria Residential Park este dezvoltat de New Concept Living. Pentru informaţii, se poate accesa site-ul, sau pagina de facebook a companiei imobiliare.

 

 

 

 

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Strainul scrie

    Bre, ce reclama…

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.