Hoț reținut de poliție – A furat telefonul unei femei

360

Un bărbat care a furat telefonul mobil al unei femei într-un magazin din Mediaș a fost reținut de polițiștii sibieni. 

„În continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt, la data de 8 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Bârghiș. Bărbatul este bănuit că, la data de 25 septembrie a.c., în timp ce se afla într-un magazin din zona centrală a municipiului Mediaș, i-ar fi sustras unei femei telefonul mobil”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Astfel, la data de 8 octombrie, polițiștii medieșeni l-au reținut pe bărbat 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, la data de 9 octombrie, acesta să fie prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi