Doi jucători de la CSU Sibiu au coronavirus

0 473

⇓ Ascultă știrea ⇓

CSU Sibiu a anunțat, marți, pe site-ul oficial al echipei de baschet, că două persoane din lot au coronavirus. Reprezentanții CSU Sibiu spun că miercuri este programată o nouă testare, notează Agerpres. 

„Momentan, în echipa noastră sunt confirmate două cazuri pozitive, unul dintre acestea fiind depistat la revenirea echipei noastre din Bulgaria, iar unul confirmat duminică, ambii fiind în izolare. Precizăm că niciun alt sportiv nu prezintă simptome, iar mâine, 14 octombrie 2020, avem programată o nouă testare”, a anunţat clubul de pe Cibin.

Coronavirus și la alte echipe de baschet din țară

CSO Voluntari, care a câştigat joia trecută turneul Memorialul ”Elemer Tordai”, la Sibiu, a anunţat nouă cazuri pozitive în cadrul echipei sale, şapte jucători şi doi membri ai staff-ului. Echipa ilfoveană şi-a acuzat ”partenerii de competiţie” că ”nu au arătat nici grijă, nici transparenţă, nici respect faţă de reguli şi de oameni” şi şi-a exprimat speranţa că în aceste momente dificile, ”toată lumea să aibă maturitatea şi tăria de a-şi asuma greşelile şi de a învăţa din ele prin calea cea mai grea. În situaţia actuală, ‘scurtăturile’, trecerea cu vederea şi omiterea adevărului nu pot fi justificate în faţa sportului, a fanilor, a partenerilor şi, mai ales, a familiilor tuturor celor implicaţi în fenomen”.

CSU Sibiu a replicat: ”Aşa cum specialiştii în sănătate publică ne-au confirmat, considerăm că e greu de stabilit data infectării, având în vedere contextul actual de transmitere în comunitate, iar ce ştim cu siguranţă este că simptomele infectării nu apar imediat după contact. Mai mult decât atât, aşa cum probabil este cunoscut, trei dintre echipele participante la Memorialul Elemer Tordai au fost angrenate în competiţii în Bulgaria şi Serbia şi s-au întors în ţara în perioada 25-27 septembrie, exact cu 10-12 zile înainte de Memorialul Elemer Tordai”.

BC CSU Sibiu a organizat prima competiţie de baschet seniori de la suspendarea întrecerilor din cauza pandemiei de coronavirus – Memorialul Elemer Tordai – la care au fost invitate trei echipe. ”În organizarea competiţiei am luat măsurile pentru evitarea răspândirii virusului, astfel că am contractat o firmă de dezinfecţie a sălii, am procedat la termoscanarea tuturor participanţilor, am atenţionat participanţii constant, inclusiv în timpul meciurilor, să procedeze la purtarea măştii iar toţi participanţii au avut la-ndemână dezinfectant în permanenţă”, a precizat clubul sibian.

”Având în vedere contextul actual, le-am reamintit echipelor, încă de la transmiterea invitaţiei, să efectueze testarea tuturor participanţilor la competiţie conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, au fost testaţi toţi arbitrii care au oficiat partidele şi au prezentat rezultatele negative ale testelor”, a mai transmis CSU Sibiu.

Potrivit relatărilor din presă, trei din cele patru echipe participante la turneul de la Sibiu, CSO Voluntari, CSU Sibiu, Dinamo-Ştiinţa Bucureşti şi U-BT Cluj, au cazuri pozitive de coronavirus în loturi.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.