Familie dusă la spital în urma accidentului de la Nocrich – Șoferul e inconștient

0 2.216

⇓ Ascultă știrea ⇓

O întreagă familie a ajuns la spital în urma accidentului de marți ce s-a petrecut la ieșire din Nocrich spre Agnita. 

Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că șoferul unui autoturism, în vârstă de 33 de ani, din Bârghiș, în timp ce se deplasa dinspre Sibiu spre Agnita, la ieșire din localitatea Nocrich, ar fi intrat în coliziune cu roata semiremorcii unui ansamblu TIR. În urma impactului, mașina a ajuns în șanț.

Bărbatul a rămas încarcerat, iar soția și bebelușul celor doi au fost răniți. Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, bărbatul a ajuns la spital în stare de inconștiență, iar bebelușul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigații suplimentare.

„La fața locului s-a intervenit prompt pentru descarcerarea unui bărbat de aproximativ 33 de ani, aflat în stop cardio-respirator pentru care echipajul SMURD a efectuat manevrele de resuscitare încheiate cu succes, acesta fiind transportat la spital în stare de inconștiență. S-au acordat îngrijiri medicale unei femei de aproximativ 30 de ani, politraumatizată care a fost transportată la CPU LUTHER împreună cu copilul de circa 2 luni fără marcă traumatică, pentru investigații suplimentare”, preciează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În urma accidentul, traficul rutier a fost blocat total.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.