Gestionarea emoțiilor și controlul agresivității la Festivalul Egalității de Gen în Sibiu

0 131

⇓ Ascultă știrea ⇓

Asociația A.L.E.G. organizează, în perioada 21-24 octombrie, Festivalul Egalității de Gen, ajuns la ediția XV. Evenimentele din program se vor desfășura atât online, cât și fizic, în Sibiu. 

Poster FEG 2020 scaled

Festivalul Egalității de Gen este o campanie anuală care aduce mai aproape de comunitate alternativa pozitivă la relațiile inegale de putere care produc nedreptate, abuz și discriminare. Egalitatea de gen face un serviciu întregii societăți: echilibrul în drepturi și participare responsabilă este nu doar în beneficiul femeilor, ci al tuturor. În această ediție aniversară, organizația și-a propus să pună accent pe problemele cu care se confruntă bărbații și pe modul în care egalitatea de gen poate deveni un aliat în rezolvarea lor. Mare parte dintre activități vor fi ușor accesibile online.

Festivalul include dezbateri pe tema gestionării emoțiilor și controlului agresivității cu psihologi apreciați precum Gáspár György și Raul Lupaș. „Asociația A.L.E.G. lucrează de peste 15 ani în prevenirea și combaterea violenței domestice. Am realizat cât de distructivă este pentru femeile care o îndură, pentru copiii care sunt martori, dar și pentru bărbații care o practică cel mai des: se aleg cu înstrăinare de cei apropiați, însingurare, sănătate compromisă, dependențe. Ediția din acest an a festivalului  își propune să încurajeze mai mulți bărbați să se alăture eforturilor de prevenire: violența nu e o soluție pentru nimeni”, declară Liviu Gaja, vice-președinte A.L.E.G. și psiholog de profesie.

Acest mesaj e susținut și de artistul Dan Perjovschi – care împreună cu voluntarii A.L.E.G. invită tinerii să se exprime creativ pe acest subiect joi, 22 octombrie de la ora 16.00 la zidul de lângă Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu.

Program FEG 2020

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Nației, ne provoacă în data de 24 octombrie la dezbaterea live „Drepturi egale: ce pierd versus ce câștigă bărbații”. Poate că emanciparea femeilor înseamnă că bărbații împart puterea de decizie, dar împart și greutatea responsabilității. Când nu mai este neapărat principala sursă de venit într-un cuplu, cum se schimbă viața unui bărbat și mai ales, cum își cântărește el reușita în viată? Cum creștem băieți care să ajungă la maturitate să se simtă oameni împliniți fără a apela la anesteziere afectivă prin droguri, alcool sau alte comportamente compulsive?

Pe 23 octombrie, la Biblioteca Vie Online, cei interesați vor putea sta de vorbă atât cu cupluri care inspiră, prin faptul că partenerii se susțin reciproc, cât și cu bărbați care inspiră, adică își găsesc echilibrul și valoarea în afara opțiunii înguste „ori cântă cocoșul, ori ești sub papuc”. Cum arată calea de mijloc și ce spun cei care o pun în practică zi de zi? Cum e pentru bărbații care resping presiunea de a nu arăta niciodată vulnerabilitate?  Dar pentru cei din grupuri minoritare? Înscrierile pentru acest atelier se vor face pe pagina de Facebook a Festivalului Egalității de Gen https://www.facebook.com/festivalulegalitatiidegen.

Ediția din acest an a festivalului se realizează cu sprijinul organizațiilor Global Fund For Women și Empower.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.