Șofer fără permis și cu mașina cu numere false prins la Sibiu

0 832

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un tânăr din județul Vâlcea s-a urcat la volan deși nu avea permis. Mașina pe care o conducea era radiată din circulație, iar numărul aplicat era fals. Polițiștii l-au depistat într-o localitate sibiană. 

„La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, pe raza localității Porumbacu de Jos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 19 ani, din județul Vâlcea”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul nu deține dreptul de a conduce autovehicule, iar autoturismul este radiat din circulație și numărul de înregistrare provizoriu aplicat este fals.

Astfel, pe numele vâlceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală care privește săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr de înmatriculare sau înregistrare fals.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.