Măsuri drastice în tot mai multe țări din Europa din cauza exploziei de cazuri COVID

0 730

⇓ Ascultă știrea ⇓

Tot mai multe ţări europene impun restricţii de circulaţie și măsuri de carantină, în speranţa că vor stopa propagarea celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19. Vorbim despre interdicţiile de socializare din Marea Britanie, restricţiile de circulaţie din Franţa, închiderea şcolilor din Polonia ori închiderea totală a sectorului HoReCa din Belgia, informează agenţia France Presse, preluată de Agerpres, scrie Digi24.

La Londra a intrat în vigoare de sâmbătă interdicţia de a socializa în spaţii închise cu persoane din afara locuinţei familiale. Peste 15.000 de noi cazuri de contaminare au fost înregistrate vineri în Regatul Unit, ţara cea mai îndoliată în Europa din acest punct de vedere (43.000 de decese).

În Franţa, locuitorii din zece mari oraşe, între care Paris şi suburbiile sale, şi-au trăit vineri ultima lor seară de libertate înaintea instituirii de sâmbătă a unei restricţii de circulaţie între orele 21:00 şi 06:00.

Reinstituirea stării de urgenţă sanitară în Franţa, care va rămâne în vigoare cel puţin o lună, a fost luată în timp ce răspândirea virusului se accelerează: peste 25.000 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore au fost raportate vineri. Epidemia continuă să facă victime „de la cei mai tineri până la cei mai vârstnici”, a constatat vineri Agenţia de sănătate publică din Franţa, apreciind această evoluţie ca fiind „foarte preocupantă”.

În Belgia, s-a luat decizia închiderii tuturor restaurantelor şi cafenelelor timp de o lună, o hotărâre apreciată drept „un dezastru”, de către reprezentanţii industriei HoReCa din această ţară.

Belgia închide barurile, Polonia închide şcolile

Tot în Belgia au fost introduse restricţii de circulaţie de la miezul nopţii până la 05:00 dimineaţa.

„Săptămână după săptămână, cifrele se dublează, urcă vertiginos, este o creştere exponenţială”, a justificat măsurile restrictive premierul Alexander De Croo, în timp ce Belgia este una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemie, cu peste 10.300 de decese.

„Spitalele noastre sunt sufocate, cifrele sunt de asemenea ridicate aşa cum nu erau în luna martie când s-a decis intrarea în izolare” pentru două luni, a afirmat ministrul belgian pentru mobilitate, Georges Gilkinet.

Noi restricţii intră în vigoare şi la Varşovia şi în alte mari oraşe din Polonia, considerate drept „zone roşii”: colegiile şi liceele vor fi închise şi vor practica învăţământul la distanţă, restaurantele vor trebui să se închidă la ora 21:00, ceremoniile de căsătorie vor fi interzise şi numărul persoanelor admise în magazine, în transportul public şi în biserici va fi limitat.

De asemenea, Italia a înregistrat vineri 10.010 noi cazuri de SARS-CoV-2, aceasta fiind cifra cea mai ridicată atinsă vreodată în 24 de ore în această ţară de la izbucnirea pandemiei.

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.