Nimic nu ne poate opri să facem din anul 2020, un an grozav

0 1.812

⇓ Ascultă știrea ⇓

Adevărul este că anul 2020 trebuia sa fie un an grozav. Toți analiștii previzionau creșteri în economie, toată lumea își făcea planuri de dezvoltare. Iar noi…noi trebuia să aniversăm 25 de ani de activitate.

25 de ani! O cifră fantastică, o realizare la care puține companii mai reușesc să ajungă. 2020 trebuia să fie o sărbătoare. În schimb, 2020 a venit “la pachet” cu situații sumbre, și provocări așa cum nu am întâlnit în toți cei 25 de ani de când activăm în Sibiu.

În februarie, i-am pierdut pe Andrei și Gabriel, într-un tragic accident de mașină. Am fost zdruncinați, cu toții. Să pierzi atât de brusc doi colegi, doi copii care erau abia la început de drum…ne-a rupt sufletele. N-am mai putut decât să încercăm să fim puternici, unii pentru ceilalți, și pentru părinții rămăși neconsolați.

Iar în martie, s-a declanșat nebunia. Un inamic invizibil ne-a dat, din nou, viețile peste cap. De data aceasta însă, pentru o perioadă neanticipat de mare. Grijile au apărut inevitabil. Celor peste 40 de oameni din Familia IONY, nu le poți întrerupe sursa de venit. Dacă ai o firmă, oricât de mică, știi cum e: sunt furnizori față de care ai obligații, clienți pe care nu îi poți dezamăgi, și cărora, acum mai mult ca niciodată, trebuie în primul rând să le garantezi siguranța și protecția.

Ce faci ca să nu te scufunzi, cum supraviețuiești?

În cazul nostru, ca și în alte situații de criză pe care le-am traversat, răspunsul a venit tot de la …echipă. Iar ca lider al echipei, a trebuit să dau tonul: „indiferent ce se intamplă, nu pleacă nimeni din firmă, decât dacă-și dorește.” Acesta a fost primul lucru pe care l-am spus colegilor mei în prima ședință lunară de analiză, la începutul crizei.

Ne-am sprijinit unii pe ceilalți, așa cum facem mereu. După 25 de ani, suntem atât de uniți, încât deciziile se iau doar în echipă. Și am hotărât să nu cedăm, să încercăm să ne reinventăm, și să ne adaptăm la noile evenimente, cât mai bine posibil.  Am implementat protocoale de siguranță noi, și stricte, pentru a le garanta protecție atât clienților, cât și tuturor membrilor echipei noastre.  Am lansat serviciul “Service Mobil” pentru a veni în întâmpinarea clienților care aveau reparații urgente de făcut, dar nu doreau să iasă din izolare.

Și, în plină criză sanitară, când nu erau de găsit nici măști, nici dezinfectanți, împreună cu furnizorii noștri cei mai vechi, am reușit să aducem în magazine produsele de protecție de care aveam cu toții atât de multă nevoie.  Cel mai important însă: am hotărât ca acest virus să nu ne ia pofta de viață, cheful de muncă, sau puterea de a râde și de a zâmbi.   Și pentru că ne ești alături, ne-am gândit să-ți dăm și ție din energia noastră, din pofta noastră de viață.

 Pentru că nimic nu ne poate opri să facem din 2020 un an grozav.

Venim spre tine cu o ofertă nouă, ceva nebunesc. Ce dacă au scăzut încasările? Ce dacă e criză? Și prin criză, tot împreună trecem. Așa că ne-am hotărât să facem pentru tine ceva ce nu am mai făcut până acum- ceva nou, de care ne-am gândit să poți profita în orice magazin IONY!  Îți oferim 25% reducere, pentru 25 de produse, timp de 25 de zile! În fiecare zi, timp de 25 de zile, ai 25% reducere pentru produsele selecționate.

Timp de 25 de zile, reducerea de 25% este cadoul nostru de 25 de ani, pentru tine! Poți răsfoi calendarul promoției aici, ca să-ți faci deja planurile pentru cumpărături. Noi te asigurăm că te așteptăm în magazinele IONY, pregătiți să sărbătorim împreună cei 25 de ani de activitate.reducere iony

Al 25-lea an de activitate IONY Grup a fost, până acum, un an dificil. Dar ne dorim să lăsăm puțin deoparte criza coronavirus, și să ne gândim la viitor. În fiecare an ne-am propus ca pentru următorii să fim mai buni, mai eficienți, mai aproape de clienții noștri. Și am reușit asta timp de 25 de ani. 2020 e departe de a fi încheiat. Dar deja avem rezoluțiile pentru anul următor. În primul rând, ne suntem “datori” cu o petrecere frumoasă, atunci când va fi sigur. Și, foarte important, vom continua să fim uniți, și vom fi alături de clienții noștri, cu sfaturi și soluții pentru orice problemă. 25 de ani…e doar începutul!

Ioan Băra, fondator IONY Grup

Catalog2 copy scaledCatalog3 copy scaledCatalog4 copy scaledCatalog5 copy scaledCatalog6 copy scaled

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.