Teatrul „Gong” își suspendă temporar activitatea – ’’Depinde de fiecare dintre noi să avem grijă unii de alții’’

0 150

⇓ Ascultă știrea ⇓

Având în vedere că rata de incidență cumulată, calculată la 14 zile, la nivelul Municipiului Sibiu, a depășit valoarea de 3/1000 de locuitori, pe baza și pentru respectarea dispozițiilor Hotărârii de Guvern nr. 856/2020, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anulează toate evenimentele programate în perioada 23 octombrie – 6 noiembrie.

Toate biletele vor fi anulate automat, iar acestea nu vor putea fi folosite pentru alte reprezentații. Contravaloarea biletelor achiziționate pentru evenimentele anulate va fi returnată automat în contul din care s-a făcut plata, în termen de maxim 14 zile. În cazul puțin probabil în care o rambursare nu se va procesa cu succes în acest interval, invităm spectatorii să ne contacteze la numărul 0269 211 349, pentru a soluționa eventualele erori în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, au fost blocate de la vânzare toate evenimentele programate până la finalul anului. În funcție de recomandările autorităților, vom reveni cu mai multe detalii.

„Fără implicare, teatrul dispare! Am aplicat toate măsurile recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii noului coronavirus și am avut grijă să implementăm chiar și un set de reguli suplimentare la nivel instituțional. E important să înțelegem că depinde de fiecare dintre noi să avem grijă unii de alții pentru a ne revedea cu zâmbetul pe buze cât mai curând. Salutăm deciziile autorităților și avem încredere că acestea sunt luate în beneficiul tuturor!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.