Petrecere stricată de polițiști în centrul Sibiului – 28 de persoane sancționate cu câte 500 de lei fiecare – Ce amenzi s-au mai dat

8.552

În cursul serii trecute, cu ocazia verificărilor efectuate cu privire la modul de respectare a măsurilor pentru împiedicarea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov2 în municipiul Sibiu, polițiștii sibieni împreună cu polițiștii locali au dat peste o petrecere privată în incinta unui local din zona centrală.

Polițiștii au identificat 28 de persoane care nu purtau masca de protecție și nu păstrau distanța fizică, toți cei prezenți fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare pentru nerespectarea măsurilor de protecție. Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 20.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 109 forţe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.928 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 69 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 160 de  mijloace de transport, din care 87 de  mijloace de transport public în comun. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 130 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 16 pasageri și 3 conducători auto pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.

Polițiștii locali sibieni au verificat 574 de persoane și au aplicat 1 sancțiune contravențională în valoare totală de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de carantină / izolare.

Acțiunile pompierilor anti Covid 19

În data de 24.10.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat 11 controale în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-au identificat 2 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului Sars-Cov-2 și s-au aplicat 2 avertismente.

De asemenea echipaje de pompieri militari din cadrul subunităților au desfășurat pe raza județului Sibiu acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse și transmiterea acestora prin intermediul sistemului audio.

Jandarmii au verificat piețe și stații de autobuz

În cursul zilei de 24 octombrie a.c., 30 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș, pe raza comunelor Racovița, Arpașu de Jos și Scoreiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 18 avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

 

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 6 persoane  și 1 societate comercială, fiind aplicată 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei. De asemenea 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza Mun. Sibiu fiind verificate 135 persoane aflate în carantină și 63 persoane aflate în izolare.

 

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi