Condițiile în care masca poate fi dată jos – Pentru fumat, mâncat sau băut

0 1.103

⇓ Ascultă știrea ⇓

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis că oamenii își pot da jos masca de protecție, în spațiile deschise, pentru fumat, mâncat sau băut. Măsura e valabilă în județele unde portul acesteia este obligatoriu, dar doar în anumite condiții, și anume dacă se poate respectă distanțarea socială, scrie Mediafax.

„În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane”, se menționează în hotărârea 50 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Potrivit CNSU, portul măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatoriu în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare, falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

De asemenea, masca este obligatorie în toate spațiile închise și deschise din localitățile în care se înregistrează o incidență de peste 3 la mia de locuitori.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.