Copil beat cu motoreta prin Ocna Sibiului

1 940

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un adolescent a fost prins de polițiști în timp ce se plimba cu un moped prin Ocna Sibiului. Copilul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie și era și băut. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

„La data de 25 octombrie, în jurul orei 02.10, polițiștii din Ocna Sibiului au observat pe str. Salinelor din oraș, un moped care circula fără a avea în funcțiune sistemul de iluminare, motiv pentru care au procedat la oprirea acestuia. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul este condus de tânăr de 16 ani din localitate, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii au procedat și la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au stabilit că mopedul îi aparține unui alt localnic, iar minorul l-a sustras în scopul deplasării pentru a-și căuta portofelul pierdut.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Ion scrie

    Mai căutați și pe la gura raiului merg fără permise, acte și beți pe motoare de teren!!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.