Nelu Tătaru – ”Vacinul anti-Covid vine în România în decembrie. Din ianuarie începem vaccinările”

0 1.627

⇓ Ascultă știrea ⇓

Actualul Ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat marți după amiază faptul că primele doze din vaccinul anti-Covid vor ajunge în țara noastră undeva la finele lunii decembrie, iar din ianuarie 2021 urmează să înceapă vaccinarea personalului medical.

„Avem o primă tranșă care ar trebui să vină la sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie. Intenția noastră este – și în planificarea pe care o avem – ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, a declarat ministrul Sănătății, la videoconferința Profit Health Forum.
Ministrul a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană.
Tătaru a spus, totodată, că, în ultimele săptămâni, efortul autorităților a constat în extinderea facilităților de terapie intensivă. Astfel, dacă pandemia de coronavirus a găsit România, în urmă cu 8 luni, cu un număr de 740 paturi de ATI, s-a ajuns în prezent la 1.200, iar în perioada imediat următoare vor fi asigurate 1.400 de paturi.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.