Prefectul a aflat câte teste COVID se fac zilnic la Sibiu

0 3.887

⇓ Ascultă știrea ⇓

Aproximativ 350 de teste pentru depistarea noului coronavirus se fac, zilnic, la Sibiu, potrivit prefectului județului, Mircea Crețu. 

„În ceea ce privește procesul de testare în acest moment se fac în medie aproximativ 350 de teste pe zi. Am solicitat punctual să mi se comunice de ce este nevoie pentru a testa la capacitate maximă, în condițiile în care sunt funcționale 3 aparate de testare RT-PCR, două în cadrul SCJU Sibiu și unul în cadrul Spitalului de Pediatrie.

De asemenea la nivel național se lucrează la îmbunătățirea sistemului informatic de raportări, astfel că în curând la nivel local vom avea o situație foarte clară a numărului de teste efectuate”, a precizat prefectul Mircea Crețu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

În cadrul ședinței de luni a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, atât prefectul, cât și directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, nu au avut un răspuns clar în ceea ce privește numărul testelor efectuate zilnic. Aceștia au precizat, atunci, că nu au o evidență a testărilor din centrele de recoltare private. Către DSP ajung cifrele doar în cazul în care rezultatul este pozitiv.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.