Târgul de Crăciun din Sibiu va avea loc chiar dacă rata de infectare în municipiu a ajuns la 3,75 la mia de locuitori

1 8.583

⇓ Ascultă știrea ⇓

Organizatorii celui mai frumos Târg de Crăciun din România spun că ediția din acest an nu se amână și nici nu se anulează . Astfel evenimentul din Sibiu ajuns la a 14-a ediție, va avea loc în perioada 13 noiembrie 2020 – 3 ianuarie.

Ediția din acest an este anunțată a fi „adaptată pentru a putea oferi siguranța necesară vizitatorilor și spațiu suficient pentru distanțare”. Târgul de Crăciun se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2020 – 3 ianuarie 2021.
„În contextul provocărilor din cauza Cornavirusului, ediția 2020 va fi una adaptată pentru a putea oferi siguranța necesară vizitatorilor și spațiu suficient pentru distanțare. Suprafața evenimentului a fost lărgită considerabil, adăugând și Piața Mică și Str. Nicolae Bălcescu la zona de vizitat. Spațiile de plimbare din Piața Mare sunt lărgite, zona de gastronomie organziată cu locuri suficiente pentru stat la masă (în picioare) iar purtarea măștii va fi obligatorie. În rest, atmosfera va fi în continuare una feerică și pozitivă, ca să intrăm în spiritul Sărbătorilor”, anunță organizatorii.
Conform acestora, peste 100 de expozanți vor fi prezenți în Centrul Sibiului pentru a oferi experiențe plăcute vizitatorilor, iar pentru cei mici sunt pregătite diverse atracții printre care se numără Atelierul lui Moș Crăciun, patinoarul în aer liber și Parcul lui Moș Crăciun.
CITIȚI ȘI: FOTO – A a început montarea Bradului de Crăciun din Piața Mare și a iluminatului festiv de sărbători
Spectaculoasele proiecții realizate pe fiecare clădire din Piața Mare vor fi din nou prezente. Proiecțiile sunt renumite deoarece transformă centrul orașului într-un loc de poveste.
Rata de infectare cu Sars Cov-2 în județul Sibiu este de 2,51 la mia de locuitori, iar în municipiul reședință de județ aceasta se cifra luni, 27 octombrie, la 3,75.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. john doe scrie

    Nu mai pot organizatorii si primaria de Covid! Sa vina banii de la chiriasii casutelor, nu e problema lor daca se vor inghesui 100mii de romani printre casute si-si vor sufla in ceafa unii altora.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.