Ludovic Orban – ”Nu avem în vedere noi restricții”

0 421

⇓ Ascultă știrea ⇓

Aflat la Paris, premierul Ludovic Orban a declarat că în acest moment Guvernul se concentrează pe aplicarea legii și nu intenționează sa adopte alte măsuri restrictive în lupta cu coronavirusul, scrie digi24.ro

Ludovic Orban a fost întrebat despre declaraţiile făcute de vicepremierul Raluca Turcan, luni seară, la Digi24, despre posibile noi restricții aplicate mall-urilor.

„Nu cunosc aceste declaraţii, noi luăm decizii, când avem de anunţat decizii le anunţăm public. Poate s-a referit la cinematografele din malluri sau restaurantele din malluri care sunt afectate de restricţiile care sunt impuse când se depăşeşte indicele de 3 la mie, nu cunosc exact conţinutul declaraţiei. La ora actuală, nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive, ci intenţionăm să aplicăm legislaţia, hotărârea de guvern privind starea de alertă, ordinele comune. Practic, să implementăm măsurile dispuse pentru depăşirea fiecărui prag stabilit”, a spus Ludovic Orban, la ambasada României de la Paris.

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că Executivul nu-și dorește blocarea activității economice, iar măsuri precum închiderea mall-urilor nu ar fi luate decât în ultimă instanță, când n-ar mai exista pași intermediari. În mall-uri s-ar putea lua însă măsuri suplimentare – mai multe dispensere cu dezinfectant, monitorizare a purtării măștilor, a arătat aceasta.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.