Câte locuri pentru pacienții Covid sunt la Spitalul Militar din Sibiu

0 1.550

⇓ Ascultă știrea ⇓

Începând de sâmbătă, 31 octombrie a.c., după ora 19:00 în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu se vor interna primii pacienți confirmați pozitiv în urma testării SARS CoV-2.

În cadrul spitalului la acest moment s-au organizat circuitele aferente unui număr de 11 locuri, dintre care 5 sunt locuri ATI, iar 6 locuri sunt pentru pacienții cu forme medii de infecție. Un număr de 24 de persoane din rândul personalului medico-sanitar va deservi cei 11 pacienți care se vor interna începând din această seară.

Mesajul Prefectului Mircea Crețu

Așa cum am spus în repetate rânduri, autoritățile caută în mod permanent soluții pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în special a pacienților COVID-19 și a personalului medical. Am continuat săptămâna acesta o serie de discuții în cadrul cărora, cu sprijinul doamnei Vicepremier, încercăm să găsim mereu cele mai bune și rapide soluții pentru a rezolva situația dificilă din spitalele sibiene. Astăzi s-a înregistrat un număr record de decese, din nefericire 13 oameni au pierdut lupta pentru viață! Majoritatea se luptau cu boli grave și au devenit extrem de vulnerabili în fața virusului SARS CoV-2. V-am îndemnat și vă îndemn în continuare să respectați măsurile de prevenție și mai presus de orice să vă protejați astfel încât să nu vă infectați cu acest virus ce poate fi necruțător!” transmite Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu.

Citește și Raluca Turcan anunță că Spitalul Militar Sibiu este pregătit să primească pacienți Covid

Astfel în acest moment, la nivelul județului Sibiu, ajungem la un număr total de 371 de locuri pentru pacienții COVID-19 dintre care 19 ATI pentru adulți și 6 ATI pentru copii.

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu: 155 de locuri din care 12 ATI
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu: 50 de locuri
  • Spitalul General Căi Ferate Sibiu: 27 de locuri
  • Spitalul Municipal Mediaș: 20 de locuri dintre 2 ATI
  • Spitalul Orășenesc Cisnădie: 42 de locuri
  • Spitalul Militar de Urgență Sibiu: 11 locuri dintre care 5 ATI
  • Spitalul de Pediatrie Sibiu: 66 dintre care 6 ATI (menționăm că 3 paturi ATI dintre cele 6, sunt pentru sugari)

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.