kamala harris

O dată cu câștigarea alegerilor prezidențiale din Statele Unite de către Joe Biden, la cârma țării vine și prima femeie vicepreședinte. Kamala Harris are origini indiene, scriu stirile protv.ro

Numită „Obama feminin”, Kamala și-a petrecut o parte din copilărie în Canada, este avocată, redutabilă în dezbateri și din ianuarie reprezenta California în Senatul Statelor Unite.

Cine e Kamala Harris, noul vicepreședinte al Statelor Unite

Născută în Oakland – California, Kamala, ori „Lotus” în sanscrită, a fost crescută de mama ei – o indiancă venită pentru doctorat în nutriție și endocrinologie la Universitatea Berkeley în 1959. Acolo l-a întâlnit pe viitorul ei soț, un jamaican care își făcea doctoratul în economie.

Amândoi erau prinși în lupta pentru drepturi civile care zguduia campusurile în acea vreme. Ei divorțează când Kamala și sora ei, Maya, erau încă mici. Fetele vor menține sporadic legătura cu tatăl lor, devenit profesor la Stanford.

„Mama știa că în țara ei de adopție, Maya și cu mine vom fi văzute ca negrese și era decisă să facă în așa fel încât să devenim femei negre mândre, care se simt bine în pielea lor”, scria Kamala Harris în autobiografia sa.

Kamala Harris: „Justiţie! Să vorbim despre justiţie! Pentru că realitatea este că, în America, o persoană de culoare nu a fost niciodată tratată drept o fiinţă umană deplină şi încă mai avem de muncă pentru a îndeplini acea promisiune (din Constituţie) privind egalitatea în faţa legii. Vom atinge acest obiectiv abia când vom reuşi să reformăm în mod semnificativ poliţia şi dreptul penal şi când vom recunoaşte şi rezolva problema rasismului sistemic.”

Kamala decide să studieze la Howard – prestigioasa universitate afro-americană din Washington. După absolvire, alege procuratura.

Şi-a început cariera la Biroul Procurorului Districtual din Alameda, unde s-a axat pe cazurile de agresiuni sexuale asupra copiilor.

Ce funcții a deținut Kamala Harris

În 2003 a fost aleasă procuror districtual în San Francisco. Din această funcţie a inițiat un program pentru a oferi persoanelor aflate la prima abatere privind traficul de droguri o a doua şansă de a absolvi liceul şi de a se integra pe piaţa muncii.

În 2010, Kamala Harris devenea prima femeie de culoare aleasă procuror-general al Californiei, coordonând cel mai mare Departament de Justiţie, după cel federal. A gestionat un buget de 735 milioane de dolari, având în subordine peste 4.800 de angajaţi.

Se prezintă drept un procuror progresist. Dar, dincolo de amabilitate și un surâs radios, susține o abordare în forță împotriva infractorilor. Nu a sprijinit referendumul pentru schimbarea sistemului de pedepse foarte dure din California. De asemenea, s-a opus abolirii pedepsei cu moartea și nici nu a militat pentru o lege care ar fi creat comisii pentru examinarea abuzurilor polițienești.

Kamala Harris a candidat în alegerile primare pentru prezidențialele din 2020

În 2019 s-a lansat în cursa pentru alegerile primare pentru prezidențialele din 2020. Fără succes însă. Mai ales aripa stânga a partidului nu-i aprecia trecutul de procuror în aceste vremuri cu proteste împotriva violențelor polițiștilor. Stânga o acuză că este prea centristă – o Hillary Clinton care își schimbă poziția după cum bate vântul.

Kamala Harris, 3 decembrie 2019: „Cu profund regret, dar şi cu o adâncă recunoştinţă faţă de cei care m-au sprijinit, anunţ că îmi suspend campania. Dar, vreau să fie foarte clar, rămân foarte implicată în această bătălie!”

După trei luni a luat o altă decizie.

Kamala Harris: „Am decis că o să susţin cu mare entuziasm candidatura lui Joe Biden la preşedinţia Statelor Unite.”

Joe Biden a făcut anunțul pe 11 august

Joe Biden: „Am auzit prima oară despre Kamala prin fiul meu Beau (decedat în 2015). Erau prieteni, au fost procurori generali în aceeaşi perioadă şi au purtat aceleaşi bătălii. Kamala – în California, Beau – în Delaware. Lupte care au contribuit la schimabrea întregii ţări. Ştiu cât de mult o respecta Beau pe Kamala şi munca ei. Şi, ca să fiu sincer, asta a contat pentru mine când am luat decizia să-i propun candidatura la funcţia de vicepreşedinte.”

Kamala Harris, 19 august 2020: „Am fost mereu ghidată de primele cuvinte pe care le-am rostit într-o instanţă: “Kamala Harris, de partea poporului! ” Accept nominalizarea pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA.”

Din 2014, Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, este căsătorită cu un avocat, care are doi copii dintr-o relație precedentă. Îi plac taioarele de culoare închisă și colierele cu perle.

Comentariul meu

Lasă un răspuns