CJ Sibiu a semnat contractul pentru achiziții în proiectul „Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor”

386

Consiliul Județean Sibiu semnează, luni, 9 noiembrie, contractul de asistenţă tehnică pentru elaborarea documentaţiilor şi organizarea procedurilor de achiziţie din cadrul proiectului „Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în  Județul Sibiu”, proiect pe care intenționează să îl depună spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare – Axa Prioritară 3 Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific (OS) 3.1 Reducerea numărului depozitelor neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclare a deşeurilor în România.

Societatea care a câștigat atribuirea contractului este  MEDIA MARKETING S.R.L., din Târgu Mureş. Valoarea contractului este de 328.650 lei, la care se adaugă TVA, iar costul este eligibil în cadrul proiectului. Durata contractului este de 24 luni de la data semnării acestuia, cu posibilitatea de prelungire,  în cazul în care procedurile de atribuire se prelungesc peste termenul prevăzut.

În etapa de pregătire a proiectului, conform recomandărilor finanțatorului (Autorității de Management POIM) dar și ale JASPERS – parteneriatul pentru asistență tehnică furnizat de Comisia Europeană, s-a realizat achiziția de servicii de asistență tehnică de specialitate pentru elaborarea documentațiilor și organizarea/derularea procedurilor de achiziție publică specifice proiectului, pentru următoarele contracte:

  • Asistență tehnică pentru managementul proiectului, supervizarea lucrărilor de construire, servicii de publicitate si conștientizare a publicului, elaborare documentații de atribuire și suport acordat în cadrul procedurilor de achiziție pentru contractele de delegare colectare și transport a activităților serviciului de salubrizare și operarea centrelor pentru colectarea cu aport voluntar a deşeurilor
  • Servicii de audit financiar pentru proiect
  • Proiectare și executie modernizarea Statie de Sortare și Compostare Sura Mică, construire Stație de Tratare Mecano-Biologică cu Digestie Anaerobă, Operarea investițiilor realizate.
  • Proiectare și execuție: Stații de Transfer la Agnita și Avrig; construirea de Centre publice cu Aport Voluntar la Agnita, Avrig , Mediaș;
  • Furnizare echipamente pentru colectarea separată și transportul deșeurilor municipale în județul Sibiu

Obiectivele acestui proiect sunt:

  • Construire instalație de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă(DA) cca 000 t/an pentru tratarea mecanică, cca 54.000 t/an pentru digestie anaerobă și modernizare drum de acces
  • Modernizare Stație de transfer Avrig, construire Centru de colectare a deșeurilor cu aport voluntar Avrig (CAV)
  • Modernizare Stație de transfer Agnita, construire Centru de colectare a deșeurilor cu aport voluntar ( CAV)
  • Modernizare Stație de sortare și compostare a deșeurilor Șura Mică
  • Construire Centre de colectare a deșeurilor cu aport voluntar(CAV) Mediaș, Cisnădie
  • Achiziție Echipamente de colectare(pubele, europubele, containere)a deșeurilor pentru județul Sibiu

Principalul obiectiv de investiție este realizarea și punerea în funcțiune începând cu 2024 a instalației de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă, care, conform Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor ne va ajuta la reducerea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare și atingerea țintelor europene foarte stricte în acest sens. Instalația este destinată atât pentru fracția organică din deșeurile reziduale, rezultată în instalația de tratare mecanică, cât și pentru biodeșeurile colectate separat, pentru asigurarea capacității necesare de tratare, creșterea procentului de materiale reciclabile obținute, producerea de material fertilizant, , obținerea de RDF (material pentru valorificare energetică) și obținerea de biogaz pentru o instalatie de cogenerare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.