Minoră obligată să se prostitueze la Sibiu – Proxeneții o plimbau dintr-un apartament în altul

8.130

Procurorii DIICOT din Pitești au reținut doi bărbați, acuzați că au obligat o minoră de 16 ani să se prostitueze. Fata a fost adusă la Sibiu, unde, în mai multe apartamente, a întreținut relații sexuale în schimbul banilor.

Prin ordonanţa procurorului din data de 30.07.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, şi trafic de minori, constând în aceea că un inculpat, în vârstă de 39 de ani, a obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către soţia sa, în vârstă de 30 de ani, atât pe teritoriul României, cât şi al altor state europene (preponderent Germania).

De asemenea, începând cu luna octombrie 2019, inculpatul a întreprins demersuri în vederea recrutării, prin inducerea în eroare, a unei minore, în vârstă de 16 ani la acea dată, constând în false promisiuni de întemeiere a unei familii şi asigurarea unui trai mai bun, pe fondul unei stări de vulnerabilitate a victimei care provine dintr-o familie fără posibilităţi financiare, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Inculpatul a reuşit recrutarea minorei în vara anului 2020, când acesta a transportat-o şi adăpostit-o pe minoră în diferite locaţii din zona municipiului Sibiu, unde a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei, până la data de 09.11.2020, sumele de bani obţinute revenindu-i în totalitate inculpatului.

De asemenea, începând cu luna octombrie 2020 şi până la data de 09.11.2020, inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei de către o altă persoană vătămată, prin punerea la dispoziţie a aceleiaşi locaţii din municipiul Sibiu în care este cazată pentru practicarea de activităţi similare şi minora.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că începând cu luna octombrie 2020, cel de-al doilea inculpat a înlesnit practicarea prostituţiei de către persoana vătămată, obţinându-i acesteia prin intermediul primului inculpat, locuinţa în care aceasta a practicat prostituţia până la data de 09.11.2020, totodată dobândind foloase patrimoniale.

În urma investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că cei doi inculpaţi, însoţiţi de persoanele vătămate, se pregătesc să părăsească teritoriul României, pentru a se deplasa în Germania, unde acestea din urmă să practice prostituţia în folosul celor doi.

La data de 9 noiembrie 2020, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au procedat la oprirea în trafic a celor doi inculpaţi, în timp ce aceştia intenţionau să părăsească România.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi