foto intrare spitalul judetean sibiu dinspre morga
foto: arhivă

Morga din Sibiu a ajuns să fie plină, după ce, în ultimele zile, au murit mai multe persoane care erau infectate cu virusul SARS-CoV-2. S-a ajuns la colmatarea Anatomiei Patologice și din cauză că nu s-au găsit încă rudele sau aparținătorii celor decedați, astfel că medicii le-au păstrat corpurile în frigidere speciale.

După ce morga din Sibiu a rămas fără locuri, medicii au cerut un container unde persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 să fie păstrate în condiții de securitate epidemiologică. Potrivit Lilianei Coldea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, în acest container sunt păstrați pacienții morți cu COVID-19, în timp ce în interior, în morgă, sunt ținuți cei care au decedat din alte cauze.

Morga din Sibiu a ajuns însă să fie plină și din cauză că, în multe cazuri, nu s-au găsit aparținătorii celor decedați, astfel că trupurile acestora au fost depozitate în frigidere. Cu toate acestea, Coldea dă asigurări că nu este nevoie de un al doilea container care să asigure adăpostul celor care au murit.

„Nu este necesar un al doilea container pentru a asigura adăpostul pentru pacienții decedați. S-a adus acest container tocmai din considerentul de a avea o separare de decedații COVID, de cei non-COVID. Dacă vă uitați pe statistica privind numărul deceselor, acesta a variat pe zi între 10 la maxim 17. La morga SCJU sunt aduți decedații și de la celelalte spitale din județul Sibiu, iar faptul că avem decedați care nu au aparținători ne face să fim nevoiți să le păstrăm în aceste frigidere. S-au făcut demersuri de către primării tocmai pentru a înhuma acești decedați pentru a elibera frigiderele. Răspunsurile nu au fost pozitive fiindcă nu s-au găsit rudele sau aparținătorii”, a precizat Liliana Coldea, manager SCJU Sibiu.

Coldea a mai spus că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, persoanele decedate, infectate cu noul coronavirus, trebuie preluate de rude sau aparținători în maxim 48 de ore, dacă locuiesc la o distanță mai mare de 100 de kilometri de Sibiu, și în maxim 24 de ore, dacă locuiesc la mai puțin de 100 kilometri depărtare de Sibiu. „Sunt reglementări legale pentru pacienții COVID-19, care sunt respectate”, a subliniat Coldea.

Morga din Sibiu are, în prezent, o capacitate totală de 35 de locuri. În container sunt adăpostite persoanele decedate infectate cu COVID-19, aici fiind 16 locuri, iar în interior, unde sunt 19 locuri, sunt ținuți cei decedați din alte cauze.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

2 Commentarii

  1. Iti doresc acelasi lucru…sa nu te gaseasca apartinatorii.
    Tuta nu este destul de tuta daca nu minte!

  2. Doamna Coldea Dancila…dumneata pe langa faptul ca esti tuta mai esti si iresponsabila.
    Spitalul judetean BOTOSANI a chemat spitalul mobil Covid la o rata de infectari de 3/1000.Dumneata la 11/1000 infectariai primit donatie un container pentru MORGA.(nici asa ceva nu ai fost in stare sa achizitionezi)
    Dar ai fost foarte determinata sa inchizi o sectie de cardiologie performanta din spitalul pe care vremelnic il conduci.
    Cinste lor alegatorilor si alesilor!