DSP Sibiu a cerut scuze public familiei pacientului decedat de covid și sunat din greșeală

0 5.100

⇓ Ascultă știrea ⇓

Direcţia de Sănătate Publică a anunţat, joi, că îşi cere scuze public faţă de familia unui sibian decedat de COVID-19, pe care, din greşeală, un angajat al DSP a sunat-o miercuri, după ce a murit bolnavul, să întrebe cum se simte acesta, scrie Agerpres.

„În cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sibiu există un grup de persoane care monitorizează periodic starea de sănătate a pacienţilor confirmaţi cu SARS-CoV-2. Dintr-o regretabilă eroare, în momentul efectuării apelului, reprezentantul DSP Sibiu nu a avut acces la baza de date a cazurilor confirmate cu COVID-19, soldate cu deces. Regretăm situaţia neplăcută creată şi ne cerem public scuze faţă de de familia îndurerată. Ne vom strădui ca aceste greşeli să nu se mai repete în viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Krisztina Gaal.
DSP se confruntă cu un volum tot mai mare de anchete epidemiologice şi date pe care trebuie să le prelucreze, în condiţiile în care judeţul Sibiu are cea mai mare rată de infectare din România, de peste 7 la mia de lcuitori, potrivit datelor oficiale de miercuri.

Sursa: Agerpres

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.