salon coafor
foto: unsplash.com

Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu intră, de luni, în carantină. Autoritățile au impus o serie de restricții pe care sibienii trebuie să le respecte. Vom putea ieși din locuințe doar cu declarație pe proprie răspundere și doar dacă avem un motiv întemeiat. Se închid terasele, sălile de fitness, iar slujbele religioase se organizează doar în exteriorul bisericilor. În ceea ce privește saloanele de înfrumusețare, ele rămân deschise, însă nu vor putea primi clienți.

Culmea paradoxului la Sibiu. Deși saloanele de înfrumusețare rămân deschise în perioada carantinei, clienții nu vor putea onora programările. Iar asta fiindcă nu au ce motiv să treacă în declarația pe proprie răspundere. Potrivit reglementărilor noilor hotătâri, mersul la coafor ori la manichiură nu reprezintă un motiv întemeiat.

DESCARCĂ DE AICI DECLARAȚIA PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Astfel, cei care lucrează în acest domeniu pot ține salonul deschis, doar că nimeni nu le va călca pragul. Sibienii nu pot trece în declarație, atunci când ies din casă, că merg la salon, căci se vor alege cu o amendă. Ei trebuie să aleagă unul dintre motivele din hotărâre.

„În ceea ce privește activitatea saloanelor de înfrumusețare, in acest moment nu este clar reglementată, dar în cel mai scurt timp se vor face clarificări. Este esențial că cetățenii să înțeleagă faptul că perioada de carantină este de doar 14 zile. Un efort comun ne poate ajuta să depășim cu bine aceasta perioadă de carantină. Rugăm cetățenii să limiteze deplasările care nu sunt de maximă necesitate și care pot fi amânate până trec cele 14 zile”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Timp de două săptămâni, cât ține carantina la Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu, saloanele vor avea ușile deschise, dar nimeni nu le va călca pragul.

VEZI AICI LISTA RESTRICȚIILOR ȘI MOTIVELE PENTRU CARE PUTEM IEȘI DIN CASĂ

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

2 Commentarii

Lasă un răspuns

  1. daca v-ati informa asa cum trebuie si ati citi macar hotararea 84 din 13.11.2020 la motivele pentru care poti pleca de acasa exista litera j „participarea la programe sau proceduri in centrele de tratament” . aici sunt incluse si tratamentele si procedurile efectuate in cabinetele cosmetice si de coafura.

  2. La fel e și in cazul tuturor magazinelor cu excepția celor alimentare, ele rămân deschise dar clienții nu au voie sa intre in ele!!
    Hotărâri luate de oameni total incompetenți , in frunte cu Arafat, incompetentul transpartinic!