Efectul Piatra Neamț – Controale la ATI în spitalul județean Sibiu

1.163

Incendiul de la secția ATI a spitalului din Piatra Neamț a declanșat o serie de controale în spitalele din toată țara. Verificările au început și la Sibiu, încă de luni dimineața.

Verificări ale DSP-ului în spitalele din oraș au loc în fiecare zi, în ceea ce privește numărul de paturi ocupate în saloane și la secțiile de terapie intensivă. Acum însă, acestea vizează și alte aspecte, ca urmare a incendiului de la Piatra Neamț.

”Noi facem verificări zilnice, în ceea ce privește partea noastră. Verificăm felul în care sunt ocupate paturile la ATI, dacă sunt corespunzător ocupate, starea pacienților…gradul de ocupare al paturilor din toate spitalele din județ. Acum facem aceste controale împreună cu cei de la ISU”, a declarat Adela Morar, director adjunct al DSP Sibiu.

Cei de la ISU fac verificări pe partea lor de activitate, adică verifică absolut tot ce ar putea duce la producerea unui incendiu dacă nu e instalat corespunzător sau nu are autorizare de funcționare- de la prize, la sisteme electrice.

”Începând cu data de 16 noiembrie, echipe mixte din care fac parte și specialiști în prevenire din cadrul ISU Sibiu vor desfășura controale la secțiile ATI din cadrul spitalelor din județul Sibiu.
Controalele vor viza respectarea normelor în vigoare privind apărarea împotriva incendiilor”, a declarat Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)