fbpx

BNR: Cursul leu/euro a rămas aproape stabil în trimestrul trei

0 228

⇓ Ascultă știrea ⇓

Cursul de schimb leu/euro s-a menţinut relativ stabil în primele două luni din trimestrul al treilea (T3) al anului 2020, după care a înregistrat o creştere mai accentuată în luna septembrie, potrivit informaţiilor publicate în raportul trimestrial al BNR privind inflaţia, citat de Ziarul Financiar.

Cele două episoade de creştere a cursului de schimb leu/euro au fost influenţate atât la nivel global privind riscul în contextul actual, dar şi ca reacţie la deciziile politice interne, scrie Mediafax.

Rata de schimb leu/euro a rămas relativ stabilă în luna iulie, conform raportului BNR, moneda naţională manifestând în ultima decadă chiar o uşoară tendinţă de apreciere în raport cu euro. Tendinţa de apreciere a fost mai vizibilă faţă de dolarul american.

„Cursul de schimb leu/euro a continuat să fluctueze într-o bandă îngustă de variaţie pe parcursul lunii august, în condiţiile în care sen­ti­mentul favorabil al pieţei financiare inter­na­ţionale a fost întreţinut în principal de in­diciile ame­liorării peste aşteptări a evo­luţiilor eco­no­mice la nivel global şi de semnalele privind pre­lungirea conduitei politicilor monetare a băn­cilor centrale majore“, se arată în raportul BNR.

Sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.