Noua stație de oxigen pentru bolnavii de Covid-19 a sosit la Județeanul din Sibiu

0 1.181

⇓ Ascultă știrea ⇓

Cea mai mare urgenţă pentru pacienţii cu COVID-19 internaţi în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este asigurarea oxigenului la concentraţia optimă.

SCJU Sibiu are o staţie de oxigen proprie, cumpărată în urmă cu câţiva ani de zile, însă de când este pandemia de COVID-19, tot mai mulţi pacienţi infectaţi au fost spitalizaţi în saloane pe diverse secţii, s-a extins instalaţia de oxigen, însă alimentarea principală a rămas tot la o singură staţie de oxigen, plus alte dispozitive. Pentru a remedia problema, conducerea spitalului a încheiat un contract pentru o nouă stație de oxigen, adusă din Turcia.

“Noua stație de producere a oxigenului a ajuns la spital. În momentul de față au început deja procedurile de amenajare, montaj și punere în funcțiune a acesteia.”, spune purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriță.

Anexa Tehnică a stației de oxigen

Stația de oxigen a fost închiriată de la Microcomputer Service SA pe o perioadă de 2 luni cu posibilitate de extindere. Stația va asigura un debit de oxigen de minim 29 mc/oră.

Zece ventilatoare mecanice de ATI au sosit deja la spital, iar la sfârșitul săptămânii în curs vor mai ajunge încă 8 ventilatoare. Dotările au fost posibile datorită implicării Ministerului Sănătății, Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și a mediului de afaceri și a comunității locale împreună cu Consiliul Județean Sibiu și SCJU Sibiu. Astfel:

  • șase ventilatoare mecanice noi au fost primite de la Ministerul Sănătății. Ventilatoarele au fost achiziționate de minister printr-o licitație națională. Acestea au fost furnizate de firma General Electric care a livrat, de asemenea și șase circuite complete (consumabile);
  • patru ventilatoare mecanice noi care au fost primite de la Departamentul pentru Situații de Urgență;
  • opt ventilatoare mecanice noi sunt achiziționate de către SCJU Sibiu de la Dutchmed S.R.L., investiția având o valoare de 1.032.920 lei (cu TVA inclus). Banii necesari investiției au provenit dintr-o sponsorizare de 900.000 lei de la Romgaz, diferența fiind asigurată din fondurile proprii ale spitalului. Aceste opt ventilatoare vor fi livrate la finalul acestei săptămâni;

Ventilatoarele mecanice sunt destinate pacienților COVID -19 cu foarte grave si foarte grave și vor instalate în cadrul celor două pavilioane modulare destinate pacienților infectați cu SarsCov-2 unde vor funcționa noile posturi de ATI. Ventilatoarele sosite de la Ministerul Sănătății au fost testate și calibrate iar cele care urmează să sosească la finalul săptămânii vor trece prin aceleași proceduri. Pentru funcționarea totalului de 22 de posturi suplimentare, spitalul mai are deja 4 ventilatoare disponibile.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.