Mesajul de adio al managerului Liliana Coldea la plecarea din fruntea Spitalului Județean

0 11.353

⇓ Ascultă știrea ⇓

Miercuri, 18 noiembrie a fost înregistrată demisia doctorului Coldea Liliana din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din motive personale. Aceasta a trimis un mesaj de rămas bun, dar și detalii despre activitatea derulată cadrul SCJU Sibiu.

„Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea, m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Sunt un om responsabil și un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfășoare în interesul pacienților și cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influențată de constrângerile venite pe mai multe canale și nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor.

Sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza procesului de management pe care I-am desfășurat, am respectat toate procedurile și legislația în vigoare. În niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă — fiecare dintre noi am depus un jurământ și suntem în permanență în serviciul oamenilor. Sunt sigura că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum și în niciun caz sănătatea și viața pacienților nu au fost puse in pericol. Interesul pacienților este mai presus de orice.

Am preluat funcția de manager al spitalului într-o perioadă greu încercată pentru toți, când nimeni nu și-a dorit această funcție, fiind singurul candidat la concursul de ocupare a funcției de manager.

Chiar dacă mandatul meu a fost unul scurt, am reușit să aduc mai multe îmbunătățiri în interesul pacienților:

  • Redeschiderea activității medicale pentru Clinicile Medicală, Diabet, Endocrinologie, Gastroenterologie, ORL, Dermatologie, Chirurgie Generală, Ortopedie, Urologie, Bloc operator, Recuperare, Medicină fizică și Reabilitare (care nu au funcționat pe perioada stării de urgență);
  • dotarea materială a unor secții sau compartimente;
  • îmbunătățirea condițiilor de cazare ale pacienților spitalului prin achiziție de paturi noi;
  • deschiderea structurilor modulare;
  • avizarea Secției ATI pentru includerea în programul de tratament monitorizat al pacienților critici cu Covid-19.

În luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale, unii dintre aceștia m-au sprijinit, alții mai puțin sau deloc. Mulțumesc cadrelor medicale din spital care și-au dat concursul și au fost alături de mine și au contribuit proactiv la demersurile de schimbare în bine a sistemului medical.

În continuare mă voi dedica activității medicale și universitare și voi fi in permanență în serviciul pacienților.”, transmite printr-un comunicat de presă, fostul Manager al Spitalului Județean Sibiu, Liliana Coldea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.