Raluca Turcan despre controlul de la Spitalul din Sibiu – ”Aștept concluziile”

2 1.134

⇓ Ascultă știrea ⇓

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că așteaptă rezultatele anchetei Ministerului sănătății la spitalul din Sibiu pentru a lua o decizie în privința demiterii managerului Liliana Coldea, scrie agerpres.ro. Acesteia i s-a cerut vineri demisia, dar nu a prezentat-o până acum.

„Confirm că este Corpul de control la Spitalul Judeţean. Voi face alte comentarii după primirea datelor în urma anchetei”, a explicat vicepremierul Raluca Turcan.

Raluca Turcan i-a cerut, vineri, demisia directorului SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, însă aceasta nu a renunţat la funcţie.

„Am cerut, săptămâna trecută, vineri, demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Revin astăzi (luni n.r.) cu aceeaşi fermă solicitare. Am constatat cu toţii deficienţele manageriale de la Spitalului Judeţean, dar etapele procedurii de demitere durează evident mai mult decât o demisie. Cu actualul management al Lilianei Coldea, sistemul sanitar din Sibiu va avea mult de suferit. Spitalul Judeţean este, fără îndoială, cea mai importantă unitate sanitară într-un oraş şi într-un judeţ cu o rată mare a infectărilor. Este o demisie pe care Liliana Coldea nu mi-o datorează mie, ci sibienilor şi mai ales pacienţilor care au trecut prin Spitalul Judeţean. Este inacceptabil ca munca medicilor buni să fie compromisă, încrederea în spital zdruncinată, iar sănătatea şi viaţa pacienţilor puse în pericol din cauza deficienţelor de management”, a precizat Raluca Turcan.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este principalul spital public care tratează sibienii adulţi cu COVID-19. Aici există şi cele mai multe locuri la ATI, 12, două staţii de oxigen, Secţie Clinică de Boli Infecţioase, principala Unitate de Primiri Urgenţe şi trei aparate de testare PCR, din care funcţionează, în prezent, două.

Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România, cu cea mai mare rată de infectare, de 9 la mia de locuitori. În municipiul Sibiu, rata a crescut la 13,63 marţi, în a doua zi de carantină, informează Prefectura.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. Căpitan de Plai scrie

    Asta se crede Leana… Ministrul sănătății ce atribuții are și pentru ce mai este plătit? Duduia a luat-o razna împreună cu ‘perfectul’ Cretu…

  2. Newman scrie

    Duamna TURCAN va rog sa nu uitati de prefectul CRETU.El este cel care a provocat tot haosul si nu subprefectul interimar.Asta, daca ne mai vreti voturile !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.