Înmormântare cu mii de persoane în Serbia – Credincioșii au mers buluc la catafalcul patriarhului decedat de Covid-19

0 552

⇓ Ascultă știrea ⇓

Mii de credincioşi şi preoţi sârbi, unii fără mască, au venit sâmbătă la catedrala Sf. Sava din Belgrad pentru a-i aduce un ultim omagiu patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe, decedat la vârsta de 90 de ani în urma infectării cu noul coronavirus, transmite Reuters.

Patriarhul a fost testat pozitiv pentru COVID-19 pe 4 noiembrie, după ce participase cu trei zile înainte la funeraliile mitropolitului Amfilohie, cel mai înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, decedat şi el din cauza COVID-19, scrie Digi 24.  Starea de sănătate a lui Irineu s-a agravat în cursul dimineţii de joi, când a fost intubat, iar vineri a survenit decesul.

Ignorând riscul de a se infecta cu noul coronavirus prin atingerea suprafeţelor, unii dintre cei veniţi sâmbătă la catedrala Sf. Sava – unde este depus sicriul până la funeraliile care vor avea loc duminică – au rămas fideli tradiţiei sărutând sicriul cu trupul neînsufleţit al patriarhului acoperit de sticlă. Totuşi, majoritatea au respectat regulile, purtând mască în biserică şi trecând solemn pe lângă catafalc.

La fel ca multe alte state europene, Serbia se confruntă cu o creştere semnificativă a numărului cazurilor de COVID-19, înregistrând până vineri peste 104.000 de infectări, dintre care 1.110 decese.

Epidemiolog: „Această adunare este inacceptabilă… Dar este ceva ce nimeni nu poate interzice”

Epidemiologul sârb Predrag Kon, membru al comitetului naţional însărcinat cu combaterea pandemiei, a avertizat că funeraliile patriarhului Irineu reprezintă „un mare risc”. „Această adunare este inacceptabilă… Dar este ceva ce nimeni nu poate interzice”, a mai remarcat acesta.

Irineu a devenit al 45-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe în 2010. Aceasta păstoreşte peste circa 12 milioane de credincioşi, mai ales din Serbia, Muntenegru şi Bosnia, având dieceze şi în SUA, Australia şi Europa Occidentală.

Irineu s-a opus categoric independenţei Kosovo, fosta provincia sârbă locuită majoritar de albanezi, considerată leagănul medieval al creştinătăţii ortodoxe sârbe şi unde se află unele din cele mai importante mănăstiri ale acestei Biserici. Patriarhul a afirmat că Serbia ar trebui să adere la Uniunea Europeană „dacă UE respectă identitatea, cultura şi religia sârbe”.

Sursa: Digi 24.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.