Șaisprezece „rătăciți” fără declarație, depistați pe străzi duminică la Sibiu – Au primit amendă

1.432

Peste 200 de polițiști sibieni și polițiști locali au acționat integrat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu și au desfășurat activități specifice atât în zonele carantinate, cât și în celelalte localități din județul Sibiu, pentru verificarea  respectării măsurilor impuse, în context COVID – 19. „Plimbăreții” și cei care nu au purtat masca de protecție au fost amendați.

„Astfel, cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, au fost controlate 18.490 de persoane, dintre care 14.088 de persoane au fost controlate în filtrele rutiere, 2.655 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare / carantină și alte 1.747 de persoane au fost controlate cu privire la respectarea măsurilor în interiorul localităților. De asemenea, au fost verificate 105 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 11.166 mijloace de transport, dintre care 9.137 în filtre”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 17.200 de lei, astfel:

  • 99 de sancțiuni în valoare de 12.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 16 sancțiuni în valoare de 4.700 de lei de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Jandarmii au ieșit în stradă

În data de 22 noiembrie a.c.,  peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat atât independent cât și în sistem integrat pe raza județului Sibiu.

„Jandarmii împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi, polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, precum și polițiști de frontieră și polițiști locali au executat acțiuni de verificare a respectării măsurilor dispuse, în filtrele amplasate la intrarea și ieșirea în/din localitățile carantinate și în interiorul acestora, ocazie cu care au controlat 14.088 persoane și 9.137 auto. De asemenea, pe raza municipiului Sibiu, jandarmii au verificat 1038 persoane, cu privire la respectarea interdicțiilor și a măsurilor impuse”, mai spune Ștefan.

În urma desfășurării acțiunilor, jandarmii au aplicat 42 de avertismente scrise și 27 de amenzi în valoare de 14.500 lei, pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Sibienii aflați în izolare și carantină, verificați

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Municipiului Sibiu, astfel:

  • 4 polițiști au efectuat verificări pentru un număr  de 154 persoane aflate în carantină și 127 persoane aflate în izolare;
  • 8 polițiști au desfășurat activități în filtru control rutier, fiind verificate 790 autoturisme și 938 persoane.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, continuă să efectueze verificări ale agenților economici cu privire la măsurile restrictive impuse.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi