Șelimbărean reținut de poliție după ce furat un moped de pe strada Ștefan cel Mare

0 327

⇓ Ascultă știrea ⇓

Un tânăr din Mohu a furat un moped și a fost prins de polițiști. Băiatul este arestat și urmează a fi cercetat penal

În continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală având ca obiect infracțiunea de furt calificat, la data de 23 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea Mohu.

„În fapt, tânărul este bănuit că, împreună cu un minor în vârstă de 15 ani, la data de 1 noiembrie, între orele 02,30 – 06,30, ar fi sustras un moped parcat și asigurat pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu. Mopedul a fost recuperat de către polițiștii sibieni și predat părții vătămate. Astfel, în urma administrării probatoriului în cauză, la data de 23 noiembrie, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii presupusului autor pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca acesta să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Sibiu în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.