Minivacanța de 1 decembrie – Efectele le vedem de Crăciun: „Vom avea spitalele pline!”

0 1.670

⇓ Ascultă știrea ⇓

Deși suntem în plină pandemie, deși medicii atrag atenția că spitalele sunt pline și ne îndeamnă să ne ferim de aglomerație și socializare, deși ne uimesc pozele în care pacienții primesc oxigen pe holurile spitalelor, stațiunile de la munte sunt rezervate aproape în totalitate pentru minivacanța de 1 decembrie. Acest lucru înseamnă interacțiune, înseamnă aglomerație, înseamnă că dacă numai o persoană dintr-un grup are coronavirus, cel puțin 20 de persoane vor intra în izolare și cel puțin 10 vor fi infectați. Iar medicii spun că efectele se vor vedea înaintea sărbătorilor de iarnă, când spitalele deja pline vor fi supraaglomerate.

Telefoanele au sunat încontinuu la hotelurile din Predeal

Deși pârtiile nu au fost deschise oficial, acest lucru nu i-a oprit pe turiști să vină cu sania și să se bucure de prima zăpadă a iernii.

Rezervările la hotel au fost făcute cu câteva luni înainte, iar în ultima săptămână telefoanele din recepția unităților de cazare nu au încetat să sune.

„Au fost rezervări făcute cu șase luni înainte sau cu trei luni înainte, dar în același timp și anulate cu o săptămână înainte. Vă pot spune că în ultima săptămână am avut 50% din rezervări anulate și reprogramate chiar de două ori în aceeași săptămână”, spune Marius Ioniță, administratorul unei unități de cazare din Predeal.

Unele hoteluri și presiuni au umflat deja prețurile cu 30% față de weekendul trecut. La altele, tarifele sunt chiar mai mici decât în vacanța de 1 Decembrie de anul trecut.

O cameră dublă „economy” ajunge la 150 de lei, iar o cameră dublă superioară la 290 de lei, în timp ce prețul pentru apartamente pornește de la 350 de lei.

„Pentru acest weekend am pregătit un meniu tradițional, față de cum îl avem vara. Am băgat niște noi preparate în meniu”, spune Ioana Țuțui, administrator de pensiune.

Pentru iubitorii de drumeții trasele turistice vor fi redeschise.

„În weekend va funcționa telescaunul pentru zona de Gârbova, după aceea de acolo Clăbucetul Taurului și celelalte trasee care duc către stațiunea Azuga”, spune Marius Cătălin Câmpeanu, directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din Predeal.

O plimbare dus-întors cu telescaunul pentru adulți costă 25 lei, iar pentru copii 15 lei. Turiștii se pot plimba și cu ATV-UL și se pot bucura de priveliștea de toamnă târzie.

Straja s-a pregătit să-i primească pe turiști

La Straja, zăpada pe pârtii măsoară aproximativ 30 de centimetri, iar o parte a fost asigurată cu ajutorul tunurilor de zăpadă artificială, care au fost pornite încă din 18 noiembrie. Cabanierii şi administratorii pârtiilor au luat măsuri pentru ca turiştii să poată respecta regulile de distanţare impuse de pandemia de coronavirus.

Turiştii care vor sosi în staţiunea Straja vor putea să schieze pe pârtia Platoul Soarelui.

„Ținând cont că sunt niște condiții mai speciale, pot să zic că ne-am pregătit intens pentru acest lucru. Am lucrat foarte mult la tot ce înseamnă distanțare socială, am modificat tot ce înseamnă accesul la instalațiile de transport pe cablu, la turnicheții de porți. I-am pus la o distanță de 2 m”, dă asigurări Valentin Huda, administrator de pârtie.

Administratorii centrelor de închiriere a echipamentelor muncesc deja de o săptămână pentru a pune totul în regulă.

„Noi ne pregătim ca în fiecare an, plus un pic în plus acum. Ne pregătim cu niște măsuri de igienă mult mai detaliate, mai exact: am dezinfectat toate echipamentele de schi, lucru ce-l vom face la fiecare purtare a fiecărei persoane. După un închiriat, noi dezinfectăm cu produse specializate, produse profesionale”, explică Talita Amurăriței, administrator centru schi.

Oamenii care vor intra în centrul de închiriere vor fi obligați să poarte mască de protecție și nu vor avea acces mai mult de trei persoane în același timp.

Turiștii care vin la Straja trebuie să știe că prețul pentru închirierea echipamentelor a rămas ca și în sezonul trecut. 25 de lei vor plăti cei care vor un echipament de schi complet, iar pentru o placă vor da 30 de lei.

În staţiunea Straja se poate ajunge cu maşina, pe drumul judeţean care urcă din Lupeni. Drumul a fost pregătit pentru turiști: s-au curățat rigolele pentru a curge apa, s-au tătiat pomii mici de pe marginea drumului.

Dr. Beatrice Mahler: Trebuie să stăm acasă!

Medicii nu vor avea însă vacanță, dimpotrivă, se pregătesc de o perioadă și mai aglomerată. Privesc cu îngrijorare vânzoleala pe care o aduce minivacanța de 1 Decembrie.

ski schi

„Mi-aș dori să cred că toți vom petrece aceste sărbători acasă, în familia restrânsă. Am temeri, pentru că aceste zile libere, care sunt în număr de patru, înseamnă pentru mulți dintre români minivacanțe pe care le fac în diverse zone și acest lucru mă îngrijorează, pentru că este imposibil să eviți contactul, dacă te duci în zone unde populația vine din alte regiuni și este atât de neomogenă. Dacă în aceste patru zile nu vom înțelege că trebuie să stăm acasă, de Crăciun vom avea spitalele pline, ca urmare a acestui comportament pe care îl avem acum, de 1 Decembrie”, a avertizat la Digi24 medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din București.

Mai mult, ea atrage atenția că marea majoritate a viitorilor pacienți nu stau în orașe, unde accesul către serviciile de sănătate e mai facil, ci sunt la țară, în zone izolate, unde le este mai greu să ajungă la un cabinet medical, iar serviciile de ambulanță ajung cu dificultate în aceste zone. „Diagnosticul și infecția COVID se deplasează treptat-treptat către casele noastre, oriunde ar fi ele, fie că sunt în orașe, fie că sunt la țară, la sate, și trebuie să ne atragă atenția asupra unei nevoie de diagnostic măcar cu test rapide care să ajungă în cabinetele medicilor de familie”, a spus dr. Beatrice Mahler.

”Trebuie să fin prudenți!”

„Aceste sărbători trebuie făcute cu multă prudență. (…) Trebuie să fim prudenți și trebuie să plecăm de la ideea că nu vrem să infectăm mai mult decât am făcut-o până acum. Pentru că în jurul nostru, chiar dacă noi facem o formă ușoară, vor fi cu siguranță persoane în vârstă, persoane cu boli cronice și riscul pentru acestea va fi foarte mare. Putem noi să le transmitem și atunci riscul ca ei să evolueze nefavorabil este mare”, a afirmat Adrian Marinescu, medic infecționist la Matei Balș.

El a arătat că, în cazul în care la munte se fac aglomerații în minivacanța de 1 Decembrie, efectele, constând în creșterea numărului de cazuri de coronavirus, se vor vedea peste o săptămână, maximum două.

„Atunci crește numărul de infectări, prin apariția unor focare, prin apariția necesității internării pacienților în spitale. Practic, crește numărul de internări, deși numărul de locuri rămâne același”, a mai precizat medicul.

„Ar trebui să gândim prudent și să luăm în calcul că aceste sărbători vor fi cu familia restrânsă, cât mai aproape de casă”, este sfatul medicului Marinescu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.