Personalul medical din prima linie a luptei împotriva coronavirus va primi sporuri între 75 și 85%

0 1.534

⇓ Ascultă știrea ⇓

Personalul din unitățile sanitare și ambulanțierii vor primi sporuri la salariu de până șa 85% pe perioada stării de alertă. Prevederile au fost aprobate de Guvern prin două acte normative, scrie mediafax.ro

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, este vorba despre Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 și Ordonanța de Urgență privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății cauzate de evoluția răspândirii infecțiilor determinate de virusul SARS-Cov-2.

„Hotărârea de Guvern prevede pentru perioada stării de alertă și a celei de urgență acordarea sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase în procent de la 75% până la 85% din salariul de bază pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din spitalele unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 pe perioada stării de urgență și alertă”, se arată în comunicat.

De asemenea, în aceeași perioadă, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar din serviciile de ambulanță publice va beneficia de un spor în procent de 80%. Conform reprezentanților MInisterului Sănătății, acordarea acestui spor se realizeaza fără eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Conform Ordonanței de Urgență, sporurile nou stabilite se vor plătit atât din Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, cât și de la bugetul de stat.

„De asemenea, actul normativ prevede că, în cazul nerespectarii obligațiilor contractuale de către cabinetele medicilor de familie, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală pot aplica sancțiuni graduale, începând cu avertisment la prima constatare, diminuarea contractului cu 5% la a doua constatare și 10% la cea de-a treia”, se mai arată în comunicat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.