De Crăciun, fii mai bun – Ajută-l pe Moșu’ să ajungă la copilașii din Sibiu

0 1.317

⇓ Ascultă știrea ⇓

Crăciunul este greu de imaginat fără cadouri și fapte bune. Deși este un an mai deosebit, atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă se face simțită chiar în contextul epidemiologic în care ne aflăm.

De trei ani consecutiv, Asociația „Moș Crăciun în fiecare zi” aduce copiilor din familiile defavorizate din județul Sibiu, cadouri și bunuri pe care nu-și imaginau vreo dată că le vor avea.

„Am pornit acum trei ani prin crearea unui grup de Facebook în care s-au adunat mai multe persoane doritoare de a face o faptă bună. Cu un an mai târziu am înființat asociația și de atunci ne ocupăm cu asta anul împrejur, nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă.”, spune fondatoarea Asociației „Moș Crăciun în fiecare zi”

Moș Crăciun există!

Chiar dacă mulți copii nu mai cred în Moș Crăciun, unii încă speră. Inițiativa asociației este de a aduce bucurie în casele familiilor ce nu-și pot permite acest lucru. Pentru ca viul lor să devină realitate, copiii trebuie să scrie o scrisoare adresată lui Moș Crăciun prin care să-și exprime dorințele și să spună Moșului ce cadouri și-ar dori. Scrisorile sunt postate în grupul VREAU SĂ FIU MOȘ CRĂCIUN ÎN FIECARE ZI , iar de acolo fiecare persoană care dorește să participe, rezervă scrisoarea printr-un comentariu și pregătește cadou pentru respectivul copil.

scrisori mos craciun 1

Beneficiarii proiectului sunt atent selecționați

Pentru a veni în ajutorul celor care au cea mai mare nevoie de acest lucru, se aleg minuțios familiile care vor primi ajutorul.

„Căutăm atent cazurile și le selectăm cu atenție. Căutăm persoanele din familii defavorizate despre care se scriu articole, din anunțuri pe facebook, dar cea mai mare parte sunt cazuri pe care le monitorizăm și în timpul anului. De regulă, cei care chiar au nevoie de ajutor, nu cer. Apelăm și la persoanele cunoscute de prin sate, la învățătoare și personalul din grădinițe. Anul trecut am împărțit peste 800 de cadouri, anul acesta deja avem în jur de 400-500.”, spune Ada.

scrisori mos craciun 8

De la jucării până la cărți sau mașini de spălat

Deși majoritatea copiilor își doresc jucării, hăinuțe sau diverse gadgeturi, unii cer de la Moș Crăciun și lucruri pentru a ajuta părinții sau bunicii.

„Un băiețel a scris că vrea mașina de spălat și s-a găsit o persoană care a donat. Unele familii au nevoie de  lemne pentru iarnă, unii cer alimente sau ajutoare pentru bunicii lor. Noi nu încurajăm lenea și viciile. Nu ajutam pe oricine, ci doar cazuri reale, atent verificate, doar pe cei care sunt în situații dramatice de viață care au nevoie cu adevărat de sprijinul nostru.”, a mai spus Ada.

Dacă știți cazuri umanitare de copii bolnavi de cancer sau leucemie, persoane cu handicap care au nevoie de ajutor, cazuri sociale de bătrâni singuri și neputincioși, puteți contacta Asociația Moș Crăciun în fiecare zi 

mos craciun

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.