Klaus Iohannis – ”Siguranța medicală de la secțiile de votare va fi mai bună ca la locale”

0 166

⇓ Ascultă știrea ⇓

Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că cei care vor merge la vot duminică vor fi în deplină siguranță, și asta pentru că măsurile sanitare sunt mai stricte decât la alegerile locale. Președintele a spus că alegătorii din comunitățile aflate în carantină nu vor fi discriminați, scrie mediafax.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că la alegerile parlamentare de duminică siguranța medicală a secțiilor de votare va fi mai bună decât la alegerile locale. Șeful statului a mai spus că nu va exista discriminare pentru alegătorii din comunitățile aflate în carantină, astfel încât toți românii vor putea să voteze.

„Eu îmi doresc să fie prezență mare la vot. Sunt alegeri cu miză mare. Siguranța medicală în secțiile de votare va fi mai bună decât la locale. În ce privește carantina, dați-mi voie să vă spun că nu există niciun fel de discriminare pentru alegătorii din orașele sau localitățile care sunt în carantină. Toată lumea are dreptul să meargă la vot, secțiile de vot vor fi pregătite peste tot, vor fi respectate toate condițiile pentru ca votul să se facă în siguranță”, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis.

Președintele României a mai spus că nu se așteaptă la o creștere a ratei de infectare după alegerile parlamentare din decembrie.

„Nu ne așteptăm la creștere a numărului de infecții după alegerile parlamentare. Noi suntem foarte bine pregătiți (…) Alegerile locale s-au desfășurat cu maximă siguranță. Nimeni nu s-a infectat pentru că s-a dus la vot, oamenii s-au infectat pentru că nu au respectat normele care au fost atunci în vigoare. Între timp avem măsuri mai ferme și vedem că foarte mulți români le respectă. Siguranța medicală în secțiile de votare va fi mai bună decât la locale. Nu, nu ne așteptăm la o creștere a ratei infectării după parlamentare”, a precizat Iohannis.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.