VIDEO Ceremonie restrânsă de Ziua Națională la Arcul de Triumf – Participă și Președintele Iohannis

404

Ceremonia oficială organizată de Ministerul Apărării Naționale de 1 Decembrie, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, nu este un eveniment deschis publicului. Ceremonia a început la ora 11:00, cu participarea a aproximativ 150 de militari.

Parada de 1 Decembrie a fost întotdeauna momentul când zeci de militari și angajați de la Ministerul de Interne și Penitenciare au defilat pe sub Arcul de Triumf. La asta se adăugau expoziții de tehnică militară și autospecialele. În fiecare an, trotuarele se umpleau de oameni. Totul se transforma într-o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului și toți se simțeau români de Ziua Națională. De data aceasta, atât oamenii, cât și cei care defilau privesc de acasă. Cu ocazia Zilei Naţionale, în acest an, reprezentanţi ai armatei participă la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea unei ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare. De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

La eveniment este prezent președintele Klaus Iohannis.

Președintele a felicitat românii și a depus o coroană de flori.

„Niciodată în ultimele decenii nu am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă. Pandemia COVID 19 care ne-a afectat și pe noi ne obligă să marcăm Ziua Națională în alte registre decât cele obișnuite (…) În această piață în care am fost la atâtea sărbători, astăzi suntem mult mai puțin ca de obicei. Cadența militarilor, bucuria din ochii copiilor, ridicați în brațe de către bunici sau părinți emoționați, sunt imagini de care ne este dor, pe care vrem să le revedem cât mai repede (…) Urez la mulți românilor oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism”, a spus președintele Kaus Iohannis în fața Arcului de Triumf.

Ceremonia oficială de la Arcul de Triumf, de 1 Decembrie

Ceremonia oficială de la Arcul de Triumf din Capitală, cu ocazia Zilei Naționale a României. Transmisiune directă efectuată prin amabilitatea TVR

Posted by Adevărul on Tuesday, December 1, 2020

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi