Concert simfonic în fața unui public sibian inedit – 250 de ursuleți din ceramică

292

Pandemia și lipsa publicului la concerte le-a dat o idee inedită soților Fernandez, cei care susțin concertele simfonice în Sala Oglinzilor: la 250 de ani de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven vor concerta în fața a 250 de obiecte de artă, semnate Andrei Pandea.

Concertul online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends” va avea loc vineri, 4 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu, cu transmisiune live pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

În cadrul concertului, publicul va putea asculta ultimele două sonate pentru violoncel și pian op. 102, compuse de Ludwig van Beethoven și „Testamentul de la Heiligenstadt”, o scrisoare adresată de compozitor fraților săi, într-un moment dificil al vieții sale, recitată în cadrul evenimentului din 4 decembrie de actorul sibian Pali Vecsei.

Inițiativa celor doi muzicieni completează oferta de evenimente culturale dedicată personalității compozitorului de către filarmonicile din întreaga lume, cu ocazia anului aniversar Beethoven și a celebrării celor 250 de ani de la nașterea sa, iar evenimentul este sprijinit de Forumul German Sibiu, prin Departamentul pentru Relații Interetnice.

Makcim Fernandez Samodaiev & Monica Florescu, cofondatorii stagiunii camerale: „Încheiem anul Beethoven cu testamentul său în gând, un document pe care l-a scris când era în pragul surzeniei și care a fost găsit abia după moartea sa. E cu adevărat revelator felul în care a reușit să răspundă într-un mod constructiv la marea criză a vieții sale și cum a continuat să compună o muzică apăsător de frumoasă, folosindu-și compozițiile pentru a se înțelege pe sine mai bine. Forța lui interioară vindecătoare ne inspiră și ne dă curaj să continuăm, la rândul nostru, să aducem muzica clasică aproape de cei care o iubesc și să răspundem constructiv la marile crize, cum este cazul și cu această pandemie care complică un pic efortul artiștilor de a evolua în fața publicului, dar care, cu siguranță ne stimulează creativitatea. Astfel s-a născut și ideea de a aduce un public simbolic alcătuit din obiecte de artă, care să amintească de fiecare an scurs de la nașterea marelui compozitor.”

PUBLIC SIMBOLIC, ÎN AMINTIREA CELUI PREZENT PÂNĂ ACUM LA FIECARE CONCERT

Publicului prezent online i se va alătura o serie formată din 250 de ursuleți de ceramică, realizați de artistul Andrei Pandea, care vor fi expuși în spațiul de concert, în amintirea publicului care obișnuia să umple lună de lună Sala Oglinzilor pentru concertele camerale din Stagiunea „Florescu – Fernandez & Friends”, până la declanșarea pandemiei de coronavirus în România.

Andrei Pandea, ceramist: „Sunt convins că cei 250 de ursuleți din ceramică se vor simți foarte bine la concert, având în vedere că au fost creați în timp ce în atelier ascultam muzică clasică, inclusiv lucrări compuse de Beethoven. Ursuleții sunt foarte colorați, au expresii și dimensiuni diferite și poartă fiecare câte un mesaj scris pe o mică pancartă. Ei sunt parte dintr-un proiect umanitar intitulat «Teddies Riot», la finalul căruia voi fi creat 4000 de astfel de exponate. Invitația violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev de a expune ursuleții cu ocazia acestui concert mă încântă foarte mult și mă onorează.”

TRANSMISIUNE LIVE CU ACCES LIBER

Accesul la transmisiunea live a concertului va fi gratuit, așa cum publicul este deja obișnuit să se bucure de recitalurile oferite în fiecare ediție a stagiunii.

➔ Live pe rețeaua Facebook: https://bit.ly/Beethoven250Facebook
➔ Live pe canalul de Youtube: https://bit.ly/Beethoven250Youtube
➔ Live pe site-ul www.stagiuneacamerala.com

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.