VIDEO Clip emoționant de promovare a polițiștilor sibieni – ”Vrem să ne îmbunătățim imaginea”

0 1.413

⇓ Ascultă știrea ⇓

Polițiștii sibieni încearcă pe orice cale să se apropie de cetățenii cărora le asigură zilnic siguranța. Oamenii legii sunt conștienți că imaginea lor nu este una foarte bună, dar speră că oamenii vor înțelege că nu își fac decât datoria, pe orice cale. Pentru asta, polițiști din cadrul IPJ Sibiu au filmat un videoclip care speră ei, să îi ajute pe sibieni în primul rând să înțeleagă și să aprecieze munca pe care o depun.

”Am făcut acest videoclip pentru a promova munca pe care o facem și pentru a ne promova imaginea. Nu avem o imagine foarte bună, așa cum spune și textul videoclipului, suntem față în față cu o zonă care nu ne apreciază. Vrem să ajungem la cei care sunt nehotărâți, să îi facem conștienți că suntem de partea care trebuie și că ne facem datoria indiferent de condițiile în care lucrăm”, a spus Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu.

Rar vorbesc despre munca lor, iar la riscuri nici nu se mai gândesc. Pentru unii e o vocație, pentru alții un vis din copilărie sau o întâmplare fericită care i-a dus spre această profesie, dar pentru toți este meseria in care dau totul, in fiecare zi! *** Text și voce, Florin CoșulețProduced by Focus Events

Posted by Politia Sibiu on Tuesday, December 1, 2020

Cei care au realizat videoclipul au făcut-o voluntar, pentru că, spune șeful IPJ Sibiu, instituția nu are buget pentru marketing.

 

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.