Vicepreședintele CJ Sibiu, despre apelul medicului infecționist de la Județean – „Când vom primi o solicitare oficială, atunci putem discuta”

1 1.190

⇓ Ascultă știrea ⇓

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Marcel Luca, spune că aşteaptă o solicitare scrisă din partea medicului şef infecţionist din cel mai mare spital aflat în subordine, după ce doctorul Victoria Bîrluţiu a cerut ajutorul populaţiei să doneze bani ca să se cumpere un container care ar urma să fie amplasat lângă clădirea secție, notează AGERPRES.

În container ar urma fie să se mute 12 pacienți cu COVID-19, aflați la subsol, fie să deservească personalului medical, personalul medical, care este posibil să fie relocat din cabinete, vestiare, la subsol în locul bolnavilor.

„Nu am primit din partea doamnei doctor Bîrluţiu o solicitare scrisă în sensul acesta şi informaţiile noastre sunt doar cele care au apărut în Facebook şi pe urmă în presă şi cam atât”, a spus vicepreşedintele CJ Sibiu, Marcel Luca, joi, în timpul şedinţei.

Întrebat de consilierul judeţean Ruxandra Cibu Deaconu dacă nu ştie ce solicită medicul infecţionist şef de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, vicepreşedintele CJ Sibiu, Marcel Luca, a replicat: „Ba, ştim. Este o solicitare din partea doamnei doctor Bîrluţiu. În cazul în care vom primi şi o solicitare oficială, atunci putem să discutăm.”

În momentul de faţă clădirea în care funcţionează Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă nu ar îndeplini circuitele necesare pentru ca personalul să nu se intersecteze cu pacienţii infectaţi, decât echipaţi corespunzător. Clădirea este prevăzută cu două uşi: una la intrare, pe care circulă toată lumea şi o a doua, situată la subsol, în partea laterală a construcţiei.

Medicul şef infecţionist Victoria Bîrluţiu solicită sprijin, pentru ca să nu se reducă cu 12 numărul de paturi pentru bolnavii cu COVID-19, aflaţi acum la subsol. În acest sens, ea propune cumpărarea unui container exterior, în care fie se mută cei 12 pacienţi, fie personalul secţiei.

CITEȘTE ȘI: Medicul șef de la Infecțioase din Sibiu cere ajutorul oamenilor ca să cumpere un container

„Mesajele voastre, de încurajare şi sprijin, m-au determinat să deschid aceste conturi pentru menţinerea capacităţii integrale de funcţionare a secţiei Infecţioase Sibiu.

Sunt deschise pe numele Victoria Birluţiu la Banca Transilvania IBAN in LEI RO05BTRLRONCRT0V34526203 respectiv in EUR RO17BTRLEURCRT0V34526202 sau in USD RO57BTRLUSDCRT0V34526202. Vă mulţumesc pentru marea omenie de care daţi dovadă”, a scris joi, şeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul Victoria Bîrluţiu.

Anterior, medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase a mai făcut un apel public, în care explica că secţia funcţionează într-o clădire veche, renovată, dar care „nu asigură circuite normale într-o pandemie”.

CITEȘTE ȘI: Medicul șef de boli infecțioase din Sibiu cere ajutor – E nevoie de un modul exterior

„Nu mi-am imaginat ca voi scrie vreodată că am nevoie de ajutorul vostru, prieteni. O clădire veche, indiferent cat de renovată e, nu asigură circuite normale intr-o pandemie. Asta se întâmplă cu secţia Boli Infecţioase Sibiu, necesitând sacrificarea a 12 paturi pentru pacienţi, pentru separarea circuitelor. Dacă am avea un modul exterior, ar rămâne aceeaşi capacitate de spitalizare”, a spus în urmă cu câteva zile, tot pe Facebook, medicul Victoria Bîrluţiu.

Contactat de corespondentul AGERPRES, medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase, doctorul Victoria Bîrluţiu, spune că se caută modalitatea prin care să se aducă „un sistem exterior modular” pentru mutarea personalului.

„Referitor la implementarea corectă a circuitelor in secţia Boli Infecţioase, conducerea SCJU Sibiu sprijină secţia în găsirea modalităţii de preluare a activităţii personalului într-un sistem exterior modular, conform necesităţilor actuale”, a precizat pentru AGERPRES, medic şef al Secţiei Clinice Boli Infecţioase, Victoria Bîrluţiu.

Conducerea spitalului sibian spune că vrea să asigure circuite epidemiologice funcţionale la Infecţioase împreună cu cei de la Direcţia de Sănătate Publică.

„Asigurarea circuitelor epidemiologice funcţionale reprezintă o prioritate pentru conducerea SCJU Sibiu. Acest proces este unul complex, care necesită implicarea specialiştilor instituţiei împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare provizorie. Urmare a concluziilor care vor fi formulate de către echipa de lucru se vor demara procedurile legale de asigurare a spaţiilor corespunzătoare”, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul militar al SCJU Sibiu, medicul infecţionist Constantin Vlase.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Teodor Rebegel scrie

    Normal era să facă o solicitare către direcțiune și consiliul de administrație al spitalului, care la rândul lor cereau finanțare de la Consiliul Județean.
    Asemenea cereri nu se fac pe Facebook ! ! ! Respectiva nu arată niciun pic de respect conducerii și superiorilor. Astfel de solicitări nu se trivializează pe Facebook.
    Probabil ea confundă rețelele sociale cu un fel de stabor, iar dacă această specie pierde timpul pe facebook în loc să trateze bolnavii, ei bine!, directorii și reprezentanții CJ Sibiu nu au timp de rețele sociale.

    La ce salariu are respectiva Facebook-ăriță, cred că ar putea să cumpere destule containere.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.