Vine Ignatul – Internetul este plin de anunțuri cu porci de vânzare – Cât costă la Sibiu

8.814

Majoritatea românilor își doresc să aibă pe mesele de Crăciun cele mai gustoase preparate din carne proaspătă de porc. În ajutorul lor vin micii fermieri din satele din județul Sibiu, care au publicat deja zeci de anunțuri în acest sens pe Internet. Prețurile variază între 9 și 12 lei per kilogram, iar sibienii pot opta pentru porci de diferite mărimi și rase.

Chiar dacă sărbătorile de iarnă din 2020 nu vor fi atât de fastuoase ca în alți ani și nu ne vom putea aduna la mesele de Crăciun și Revelion într-un număr mare, la fel cum se întâmpla până nu demult, asta nu înseamnă că nu putem să pregătim cele mai delicioase preparate. Magia sărbătorilor ne va găsi, anul acesta, în familie.

Și fiindcă de pe mesele românilor nu lipsesc în niciun an preparatele din carne de porc, micii fermieri ai Sibiului vin în atenția doritorilor cu anunțuri de vânzare. Dacă vreți să mâncați tobă, caltaboș, cârnați, slănină ori jumări, făcute în casă, puteți cumpăra un porc crescut în gospodăriile din apropierea orașului.

Așadar, anul acesta, prețul per kilogram la carnea de porc pornește de la 9 lei și ajunge până la 12 lei. Nu este nicio diferență de preț față de anul trecut. Unii comercianți vă pot tăia porcul la cerere, însă va trebui să plătiți mai mult.

Un bărbat din Cristian vinde porci de carne, care cântăresc între 130 și 270 de kilograme. Vânzătorul spun că prețul este stabilit în funcție de greutatea porcului. În aceeași localitate, un sibian anunță că are porci de 110 și până la 150 kilograme, iar prețul este 12 lei/kg. În localitățile Amnaș, Săliște, Aciliu sau Micăsasa, sibienii vând porci, care cântăresc între 150 și 260 kilograme. Prețul este de 9 lei per kilogram. Gospodarii spun că animalele au fost hrănite cu porumb, grâu, orz și cu lucernă și asigură faptul că au fost deparazitate și crescute în condiții bune.

„Vindem porci crescuți natural, în aer liber, care nu au mâncat concentrate. Au carne foarte gustoasă. Rasa Mangalița și alte rase autohtone”, spune un sibian din satul Broșteni. Acesta spune că vinde carne la prețul de 10 lei/kg.

Așadar, dacă vă hotărâți că cumpărați un porc întreg, de exemplu, unul care cântărește 150 de kilograme, va trebui să scoateți din buzunar în jur de 1.350 de lei. Este plin de anunțuri pe Internet, astfel că este imposibil să nu găsiți ceea ce căutați. Sibienii care doresc să cumpere carne de porc pentru Crăciun, pot apela şi la magazinele mari din oraș.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.