Aproape 6.000 de deținuți și-au exprimat intenția de a vota duminică

0 200

⇓ Ascultă știrea ⇓

Peste 5.600 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile parlamentare de duminică, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit ANP, 5.663 de deţinuţi, dintre cei 6.366 care au drept de vot, şi-au exprimat intenţia de a se prezenta la urne, conform centralizării realizate joi. Numărul total al persoanelor private de libertate este 21.633, menţionează ANP, care precizează că situaţia este estimativă, deoarece termenul limită pentru depunerea listelor nominale şi a cererilor la secţia de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deţinere este preziua votării, intervalul orar 18,00 – 20,00.

Conform Deciziei Biroului Electoral Central nr. 41/27.10.2020, persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

ANP subliniază că, pe durata procesului de vot, în unităţile subordonate vor fi respectate prevederile Hotărârii Guvernului 967/12.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, fiind luate măsurile necesare pentru dezinfecţie, distanţare fizică şi puse la dispoziţie măşti de protecţie şi mănuşi.

Echipa biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi eventualii supraveghetori şi observatori străini acreditaţi în acest scop vor fi supuşi triajului epidemiologic la intrarea în unitate şi vor completa chestionarul COVID-19. Purtarea echipamentului individual de protecţie este obligatorie din momentul accesului în unitate.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.