fbpx

Liderul AUR la Sibiu – ”Port mască și îmi exercit actul medical cu mască și costum de protecție”

0 4.219

Alianța pentru Unirea Românilor, partidul vedetă al acestor alegeri, va avea un reprezentant și din Sibiu. Sebastian Suciu este deocamdată cel mai sigur nume din partea AUR ce va intra în Parlament, mai exact în Camera Deputaților. Acesta, alături de colegii de partid, a identificat mai multe probleme ale sibienilor pe care și le propune pentru rezolvare, inclusiv depolitizarea mass mediei sibiene.

Sebastian Suciu are 34 de ani și este absolvent al Facultății de Medicină din Sibiu. A făcut un Master în Management Sanitar și este doctorand în științe medicale. Profesează ca medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Spune că a înființat un ONG(Sunny-Day /Zile-Insorite) ce are două direcții principale de activitate: sprijinirea persoanelor defavorizate din zonele rurale și integrare socială și întreținerea și conservarea tradițiilor care constituie caracterul nostru etnic.

Acestea sunt și două dintre direcțiile spre care spune Sebastian Suciu că va merge în calitatea de deputat, pentru rezolvarea problemelor sibienilor și promovarea acestor meleaguri. ”Va pot spune câteva probleme identificate de noi la nivel de județ. Defrișarea excesivă a pădurilor, nivelul scazut de bunastare a populatiei din localitatile rurale, politizarea excesiva a institutiilor de interes public, am descoperit recent si problema etica a mass-mediei din Sibiu, unele platforme media sunt politizate. Aceste probleme sunt unele care vor face obiectul interesului meu politic, vrem sa mentinem o comunicare continua cu populatia, iar nevoile si proiectele lor sa fie optimizate si rezolvate. Voi promova si ideea de intretinere si conservare a traditiilor care constituie caracterul nostru etnic, infiintarea si sustinerea unor cooperative care sa vina in ajutorul adevaratilor producatori. Totodata continuam sa identificam problemele din toate sferele, lucru care se poate produce doar printr-o comunicare continua cu populatia judetului ”, este lista problemelor pe care și le propune spre rezolvare în mandatul de deputat Sebastian Suciu.

”Nu suntem politicieni”

AUR este catalogat drept un partid de extremă dreapta, dar Sebastian Suciu nu este de acord cu această încadrare. ”Consider AUR un partid patriotic si nicidecum extremist. Patriotismul presupune dragostea de tara asa cum este ea cu toate natiile ei, fara a favoriza sau discrimina anumite etnii”, spune el.

De asemenea, direcția AUR în problema covid este de negare a acestui ”val” și împotriva restricțiilor impuse de autorități. Sibianul din AUR poartă însă mască, poate și regulă impusă de meseria sa. Spune că merge la spital chiar îmbrăcat în costumul special de protecție. Dar, spune el ”masurile anti-COVID puteau fi mai atent gestionate si nu folosite in scop politic in detrimentul populatiei”.

Candidații AUR se așteptau să intre în Parlament, și chiar cu un scor mare, așa cum s-a și întâmplat. ”M-am bazat pe faptul ca suntem si am fost mereu aproape de oameni, de nevoile lor si suntem un partid de rezonanta privind problemele pe toate nivelurile sociale si politice”

Deși vor face politică, spun că nu sunt politicieni. ”Noi nu facem politică, noi suntem patrioții acestei țări si vrem fapte, nu vorbe. Vrem dreptate pentru toți, nu doar pentru cei aleși, bogați sau miruiți”, spune Sebastian Suciu.

Conform datelor finale ale alegerilor parlamentare, la Sibiu, AUR a adunat 10320 voturi pentru Camera Deputaților, adică 8,7% și 10540 voturi pentru Senat, adică 8,90%.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.