Baschetul revine la Sala Transilvania – CSU Sibiu, gazdă pentru trei turnee din campionat

489

Liga Națioanlă de Baschet Masculin debutează mâine, la Sibiu. BC CSU Sibiu, FC Argeș Pitești, CSM 2007 Focșani și CSM VSKC Miercurea Ciuc vor juca primele etape din actuala stagiune, între 11 și 14 decembrie.

CSU a primit dreptul de organizare și pentru următoarele două turnee, astfel că în luna decembrie, în Sala Transilvania, se vor disputa 14 partide de baschet masculin. Meciurile vor fi transmise LIVE pe FRB TV sau pe DigiSport.
După mai multe luni de pauză, campionatul național de baschet masculin începe, sub formă de turnee, în trei orașe din țară, unul dintre acestea fiind Sibiul. Sala Transilvania va găzui câte două meciuri pe zi, programul partidelor fiind următorul:

▶11 decembrie 2020
16:00- CSM 2007 Focșani VS. FC Argeș Pitești-FRB TV
19:30- CSM VSKC Miercurea Ciuc VS. BC CSU Sibiu-FRB TV
▶12 decembrie 2020
15:15-FC Argeș Pitești VS. CSM VSKC Miercurea Ciuc-DigiSport
20:00- BC CSU Sibiu VS. CSM 2007 Focșani-DigiSport
▶14 decembrie 2020
16:00- CSM 2007 Focșani VS. CSM VSKC Miercurea Ciuc-DigiSport
19:30- BC CSU Sibiu VS. FC Argeș Pitești-DigiSport.

”După Memorialul Elemer Tordai, Turneul Grupei C al preliminariilor Cupei României, Turneul Ligii 1, continuăm competițiile oficiale tot la Sibiu, cu Liga Națională. Ne bucurăm că BC CSU Sibiu a fost desemnat ca organizator al acestui turneu. De fapt, Clubului nostru i-a fost acordat dreptul de organizare a 3 turnee din Liga Națională, în luna decembrie, astfel că după aceste prime meciuri, vom găzdui și turneul 2-între 22 și 23 decembrie, dar și cel din 29 și 30 decembrie. Va fi o lună plină de baschet la Sibiu și suntem bucuroși să revenim în competiții și să reușim să organizăm, în condiții de siguranță, atâtea partide de baschet. Ar fi fost senzațional dacă suporterii ne-ar fi putut fi alături, în sală, dar suntem convinși că sunt cu sufletul alături de echipă, iar Sibiul continuă să respire baschet, chiar și în actualele condiții”, a spus Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.