Patronul unei săli de jocuri din Agnita amendat cu 10.000 lei

3.487

În ultimele 24 de ore, 132 de polițiști sibieni și polițiști locali au acționat integrat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști din cadrul Centrului Chinologic Sibiu și au desfășurat activități specifice atât în zonele carantinate, cât și în celelalte localități din județul Sibiu, pentru verificarea  respectării măsurilor impuse, în context COVID – 19. S-au dat amenzi celor care nu au purtat mască de protecție, celor care nu au respectat măsura deplasării și patronului unei săli de jocuri din Agnita.

„Astfel, cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, au fost controlate 15.869 persoane, dintre care 14.357 de persoane au fost controlate în filtrele rutiere și 1.512 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurii de izolare / carantină. De asemenea, au fost verificate 89 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 12.320 de mijloace de transport, dintre care 11.195 în filtre”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Patronul unei săli de jocuri, amendat

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale în valoare de 26.500 de lei, astfel:

– O sancțiune în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina;

–  61 de sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție

–  O sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei a fost aplicată instituțiilor/autorităților publice/operatorilor economici pentru organizarea programului de lucru cu încălcarea legii. Referitor la această sancțiune, aceasta a fost aplicată unei persoane juridice, mai precis unei săli de jocuri din Agnita care a depășit programul de funcționare stabilit prin lege.

–  26 sancțiuni în valoare de 14.500 de lei de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

Amenzi de 5.000 lei date de polițiștii locali

Polițiștii locali sibieni au verificat 91 de persoane și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei din care 1 pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și 5 pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

Peste 15.000 de persoane verificate sâmbătă

În data de 12 decembrie a.c., jandarmii sibieni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat atât independent cât și în sistem integrat pe raza județului Sibiu în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Jandarmii alături de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor dispuse, în filtrele amplasate la intrarea și ieșirea în/din localitățile carantinate, cât și în interiorul acestora, ocazie cu care au controlat 15.597 de persoane și 11.195 auto.

Totodată, jandarmii au desfășurat acțiuni de verificare în interiorul zonelor carantinate, astfel fiind controlate 250 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și a măsurilor impuse.

În urma desfășurării acțiunilor, 22 de persoane au fost sancționate de jandarmi pentru nerespectarea măsurilor dispuse, în consecință fiind aplicate 22 de avertismente scrise.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.