mircea cretu

Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, le recomandă sibienilor să petreacă sărbătorile acasă, pentru a menține rata de infectare cu covid 19 la nivelul scăzut de la mijlocul lui decembrie.

„Un Crăciun fericit, cât şi un an 2021 sperăm cu puţine probleme de sănătate, cu recomandarea de a sărbători aceste două evenimente (…) cu cât putem mai mult în familie, astfel încât să nu ajungem la o incidenţă sau un număr de persoane astfel încât să trebuiască să luăm măsuri în plus, ceea ce ar fi rău şi nu ne-ar plăcea”, a spus Mircea Creţu, miercuri, la finalul şedinţei Colegiului Prefectural.

Prefectul Mircea Creţu a anunţat, duminică, ridicarea carantinei zonale, începând de luni, ora 5,00, în toate localităţile din judeţ unde aceasta a fost impusă în ultimă lună – municipiile Sibiu şi Mediaş, oraşele Cisnădie, Tălmaciu şi Avrig, precum şi comunele Orlat şi Şelimbăr.

În judeţul Sibiu, de la debutul pandemiei au fost confirmate pozitiv, în urma testării SARS-CoV-2, 15.884 de persoane (dintre care 15.291 adulţi şi 593 copii). S-au vindecat 10.083 de persoane, iar 524 persoane din rândul celor confirmate pozitiv au decedat, potrivit datelor prezentate, marţi, de către Prefectura Sibiu.

Sursa www.agerpres.ro

Comentariul meu

Lasă un răspuns