fbpx

Marea MoșMondeală are loc din nou la Sibiu – Hai să alergi pentru o cauză nobilă costumat în Moș Crăciun

623

Marea MoșMondeală are loc și anul acesta. Sibienii se pot înscrie la cea mai haioasă cursă unde pot alerga pentru o cauză nobilă. Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, alături de Asociaţia Diakoniewerk International, desfășoară încă din anul 2018 programe pentru practicarea sportului de către persoanele cu dizabilități, astfel că banii strânși în urma înscrierilor vor fi folosiți pentru achiziționarea unui microbuz pentru transportul acestora la diferite competiții sportive.

Este al treilea an în care 200 de persoane iau rolul lui Moș Crăciun și aleargă prin municipiul Sibiu pentru o cauză nobilă. Persoanele cu dizabilități au nevoie de sprijin, iar noi le putem ajuta. Chiar dacă trăim vremuri dificile, cea mai haioasă cursă a anului tot va avea loc, dar, bineînțeles, cu respectarea tuturor normelor în vigoare.

marea mosmondeala

Scopul cursei – Un microbuz pentru transportul persoanelor cu dizabilități

Organizatorii spun că, în urma curselor din anii precedenți, au reușit să asigure persoanelor cu dizabilități scaune speciale pentru a putea practica sport. De asemenea, au fost asigurate și locații speciale unde aceștia pot face antrenamente. Anul acesta, scopul este achiziționarea unui microbuz pentru transport.

„În anii precedenți am reușit, cu sprijinul vostru, al persoanelor de bine și al autorităților, să asigurăm Zburătorilor scaunele speciale pentru practicarea sportului și locații unde aceștia pot face antrenamentele. Începând cu acest an ne propunem să închidem cercul nevoilor lor, adică să le asigurăm și transportul la antrenamente și la competiții. În acest sens dorim achiziționarea unui microbuz pentru transportul acestora”, spun organizatorii. marea mosmondeala1

Taxa de participare – Jumătate din bani merg la persoanele cu dizabilități

Pentru a participa, sibienii vor plăti o taxă de participare de 80 de lei. Jumătate din această taxă va fi donată Clubului Sportiv Comunitar Sibiu pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi la antrenamente sau diverse competiții.

În schimbul celorlalţi 50% din taxă, participanții vor primi un număr de concurent, un buff tip mască, imprimat cu fața Moșului, dar și o medalie haioasă pentru cei care trec linia de finish.

marea mosmondeala3

Când are loc Marea MoșMondeală

Anul acesta poți alerga oriunde te simți în siguranță. În jurul casei, de unul singur sau cu familia. Totodată, poți opta pentru alergarea din Parcul Sub Arini. Totul se va desfășura respectând normele legale în vigoare.

Astfel, anul aceasta alergarea se împarte în două:

  • În parcul Sub Arini, în seara zilei de 22 decembrie, între orele 19-21, respectând normele legale în vigoare.
  • Oriunde te simți în siguranță în perioada 22-31 decembrie, alaturi de familie sau individual.

Cei interesați se mai pot înscrie până în data de 20 decembrie, la ora 24.00. Numărul maxim de participanți este de 200 de persoane. marea mosmondeala2

Organizatorii recomandă ca alergarea să fie făcută îmbrăcat în costumul lui Moș Crăciun sau purtând căciulița moşului și îmbrăcat complet în roşu în partea superioară a corpului.

Detalii suplimentare despre regulament găsiți AICI.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.