Două drumuri județene au asfalt ”ca în palmă”. CJ Sibiu a terminat modernizarea lor

Consiliul Județean Sibiu a finalizat la termen modernizarea a două drumuri județene importante pentru asigurarea unei conectivități rapide și de calitate între localități din mediul rural și mic urban cu cele din mediul urban.

Astfel, luni, 21 decembrie 2021, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru investiția ”Revigorarea turismului în situl UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului DJ 142G Copșa Mică – Motiș, km 0+000 – km 10+400”

La eveniment au participat reprezentanți din cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean Sibiu, ai Inspectoratului Județean de Stat în Construcții Sibiu, ai constructorului – STRABAG SRL, ai proiectantului – EXPERT PROIECT 2002 SRL, precum și ai dirigintelui de șantier – PROGESCOM SRL.

Valoarea lucrărilor executate s-a ridicat la suma de 21.538.316,35 lei cu TVA, din care 20.903.363, 32 lei au fost asigurați din fondurile guvernamentale atrase de CJ Sibiu, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Lucrările au început în luna martie 2019 și au constat în modernizarea părţii carosabile, incluzând și lucrări la sistemul de scurgere a apelor, semnalizări şi marcaje rutiere, amenajarea intersecţiilor cu drumurile laterale şi lucrări de stabilizare a drumului. De asemenea, au fost reabilitate cinci poduri, iar un pod a fost demolat și s-a construit altul nou la km 6+160.

De asemenea, Consiliul Județean Sibiu a mai finalizat modernizarea drumului județean DJ 107 B Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic, în lungime de 35 km, recepția la terminarea lucrărilor fiind programată luna viitoare. Valoarea lucrărilor de construcție, executate tot de STRABAG SRL, se ridică la 106.232.028,72 lei cu TVA, din care 88.913.948,89 lei provin din fonduri guvernamentale, prin Planul Național de Dezvoltare Locală.

consiliul judetean sibiudrum judetean finalizatmodernizare drum judetean
Comentarii (4)
Comentează
  • Andrei

    Degeaba, între Mândra și Slimnic drumul e plin de noroi datorita utilajelor care circula zilnic pe acolo la momentul actual fiind foarte alunecos pentru autoturisme.

  • Bogdan Cristian

    FELICITĂRI…nu am ce zice.! Întrebarea este ..cine are grijă ca aceste drumuri să nu se umple de noroi de pe urma tractoarelor ce vin de la lucrările de agricultură (în special pe timp ploios)..?…că dacă-i așa cum prevăd eu, în câteva luni va fi drumul ca și neasfalt…
    Să dea Dumnezeu să nu am gura „AURITĂ ” ( cum se spune la români)..!

  • Horia

    Și drumul de la Apoldu de Jos care trece prin Gusu când? Ca l-ați rupt de l-o luat dracu cu basculele ăla când îl faceți?

  • Stoica gheorghe

    Au ieșit tractoarele de pe câmp în DJ Păuca Mândra Slimnic….DEZASTRU…ce noroi au lăsat în urma lor…ești ca pe arătură…….SPĂLAȚI-VĂ (roțile)UTILAJELE la ieșirea în DJ…..țărani nenorociți !!!!!!!!!